Ce-as putea spune despre prima iubire? Ca este adevarata? Ca dureaza toata viata? Ca nu se poate uita? Ca inspira?
Nu ma refer la o privire ascunsa la botoseii colegei de gradinita, ori la colega de banca din clasele primare pe care o trageam de sortulet si-i daruiam culorile mele. Nu ma refer nici macar la bataile inimii care mi se accelerau atunci cand colega de la B din scoala secundara aparea in curtea scolii.
Ma refer la iubirea adolescentina din anii de liceu pe care o simt uneori avand o existenta proprie, paralela cu a mea. O simt crescand, regresand, dar existand mereu in cuibul afectivitatii mele. Spun ca are o viata proprie pentru ca e, surprinzator, legata foarte putin de persoana careia ii este dedicata, e strans legata de mine, vorba intelepciunii strabune, ne compune ceea ce iubim, nu ceea ce ne iubeste. Pe urma imi este paralela pentru ca o simt cum se metamorfozeaza, capata chipuri noi fara ca eu sa o pot controla in vreun fel.
Prima Iubire nu dispare o data cu persoana iubita, si neavand obiect, doare. Ea nu poate fi inlocuita cu o alta iubire, daca incercam asta, noua iubire va fi o iubire stramba, nedreapta. Ea poate fi totusi ingrijita pentru ca mai degraba decat fiind a celei plecate, este a noastra, si ingrijind-o avem grija de noi insine.
In loc sa-mi distrug prima iubire, cautand defectele celei plecate ori mai rau, provocand un duel, am cautat sa ingrijesc ce-am castigat din ea, si am invatat atat de multe lucruri frumoase...am invatat printre altele sa zambesc necunoscutilor, si sa ma incarc de reciprocitatea zambetului lor, am invatat sa vad vesnicii intr-o floare care inca nu s-a ofilit, am invatat ca o lacrima de tristete se poate transforma atat de usor intr-o lacrima de bucurie. Si nu doar am invatat, am cultivat aceste lucruri, asemeni unor seminte in campul pustiu si le-am impartasit cu ceilalti de-atatea ori...
Ce-as putea spune despre prima iubire? Ca este adevarata? Ca dureaza toata viata? Ca nu se poate uita? Ca inspira?
Întâia iubire este cea mai importantă. Le marchează pe toate celelalte, punându-le sub semnul împlinirii sau al eşecului. Chiar dacă aparent se stinge sub vălurile anilor, reînvie la maturitate cu aceeaşi forţă de odinioară. Şi poate că reînvie odată cu fiecare nouă poveste. Ne inspiră toată viaţa şi stă sub semnul inocenţei. Dincolo de considerente morale, sociale, filosofice, religioase...
ReplyDelete