Saturday 31 October 2009

Jucausii timpului

Ziua nu apare in absenta noptii, ci in prezenta ei, doar ca adesea noptii ii place sa se joace de-a v-ati-ascunselea prin pesteri. Minutele nu trec, ele doar se insiruie in salba trecutului. Oamenii nu mor, ei pleaca pe taramul celalalt unde infrang zmeul ori gheonoaia dupa trei incercari. Timpul nu zboara pentru ca doar pasarile au aripi adevarate.

Toamna onirica

Roti de cascaval in frigidere magice. Pietricele magnifice, prafuite de colbul strazilor nepasatoare, incatusate in pavaje de ciment amnezic. Zambete si lacrimi invaluind chipurile ascunse in surdina bucuriei ori disperarii. Belsug sarac. Ploi fara stropi.

Si totusi, oameni buni, Toamna are si ea dreptul la vise.

Neuronul de balta

O idee se ratacise in paienjenisul gandurilor mele. Nu era nici mare, nici mica, nici firava, nici batoasa, nici limpede, nici tulbure. Era totusi diferita de alte idei. Diferita si usor razboinica. Razboinica, pentru ca neuronul de serviciu care cerne ideile era pentru intaia data in dubiu. Dubiu, pentru ca ideea nu putea fi pusa in cuvinte. Cuvinte, pentru ca doar ele pot fi uneori miracole. Miracole, pentru ca ele descriu ce inseamna a trai frumos. Frumos, pentru ca Estetica a fost unul din subiectele mele preferate de studiu. Studiu, pentru ca e trist a fi analfabet. Analfabet, pentru ca a pierit ideea. Ratacita in paienjenisul gandurilor mele.

Despre Bob (3)

Bob incepuse sa patrunda limbajul bolilor in care incercase sa-i vorbeasca mamei. Fusesera otite pentru ca nu mai suporta sa auda, fusesera raceli in care aproape ca isi pierduse vocea pentru ca nu isi mai gasea cuvintele, fusese acea blestemata peritonita pentru a-i demonstra ei ca poate naste si el in dureri infernale. Chiar si nepasarea de fatada sub care isi ascundea neputinta se exprima in dureri: isi fracturase o mana ca sa-l doara in cot si dezvoltase afectiuni in parti mult mai intime ce exprima acelasi tip de nepasare in intelepciunea populara.

Pe langa durerea inumana pe care o resimtea, Bob avea insa resurse nebanuite. Bolile se metamorfozau in covalescente primavaratice de unde renastea din propria cenusa...

Tuesday 20 October 2009

Dincolo de

Suspine inabusite in coltul de miazanoapte al toamnei. Peste adieri de rogojini inlantuite cosmosului carabusilor. Sub jivine sifonate de rasarituri caleidoscopice. Impletite in siraguri simfonice de codri milenari. Printre grindini narcisice spulberand chemarea Izvorului Mirarii.

Monday 19 October 2009

Plecarea Toamnei

Doua lanuri pustii si-un zambet. Presarate pe corabia unui anotimp. In lacrima unei iubiri neincepute. Sub pleoapa unei cascade izvorand din inima unui curcubeu amnezic.

Poveste cautandu-si continuarea

Doua comete isi incepusera veacul in gusa unui curcan. Erau doua margele rosii-alburii cu nimic diferite de celelalte sfere din colierul curcanesc. Curcanul era total depasit de ceea ce i se intampla si-atunci s-a hotarat sa ceara sfatul Copacului Intelept. A strabatut trei zile si trei nopti bataturi absolut fascinante intreband in stanga si-n dreapta unde isi afla locasul Copacul Intelept. In seara celei de-a treia zile o gasca rebegita i-a spus ca a aflat in urma cu trei ani de la o ciocarlie sprintara ca intaiul pas pentru a ajunge la Copacul Intelept este a zbura. Dupa lectii intensive de zbor, curcanul a reusit sa se inalte deasupra cotetelor si sa leviteze acolo pentru cateva ceasuri.

Posibile continuari

1. Curcanul invata maiestria zborului si continua, depasind urmatoarele obstacole pana la Copacul Intelept. Prea stereotip.

2. Curcanul se trezeste intr-o zi zburand in inaltimi. Prea frumos.

3. Curcanul intelege ca nu va putea zbura vreodata. Prea trist.

Sunday 18 October 2009

Despre Bob (continuare)

Bob se trezi a doua zi odihnit, relaxat ca niciodata. Incepuse sa inteleaga.

Intelegea ca viata lui fusese un nesfarsit scenariu al incercarilor de a indrepta relatia cu mama. Intelesese ca relatiile cu femeile care se perindasera in viata lui fusesera un lung drum al suferintei. O lasase sa plece pe prima lui iubire din pricina mesajului inconstient "Tu nu ai dreptul sa fii fericit". Acelasi mesaj isi urmase destinul cu fiecare femeie frumoasa, inteligenta, inspirationala, unica ce-i aparuse in cale. Se casatorise intr-un final cu o fata relativ pe placul maica-si, incercand mai mult sa uneasca doua singuratati paralele, doua destine in cautarea a ceea ce numeau ceilalti "normalitate". Intr-o incercare de a repara relatia cu mama.

Relatia avusese suisurile si coborasurile ei; suisuri pentru ca Ana, sotia lui - isi asumase reale atribute materne, suportive; coborasuri pentru ca Bob se zbatea sfasiat intre ceea ce "invatase" din frageda pruncie ca femeia nu poate aduce nimic bun si aspiratia lui netarmurita de a-i demonstra mamei ca totusi merita sa fie iubit. Se indepartase apoi de Ana, pentru ca nu avea o alta alternativa, se indepartase de ea intr-un fel daunator relatiei, pentru a se putea apropia intr-un mod constructiv. Asa cum incercase cu mama. Trist era ca Bob nu putea vedea ca Ana era cu adevarat frumoasa, inteligenta, inspirationala, unica. Proiecta in ea doar acea cruzime de care se impartasise la venirea lui pe lume.

Intr-o alta secventa a scenariului vietii lui, desi isi dorise foarte mult un baiat, nu avusese decat o fata. Si se oprise aici. Intr-o incercare de a repara relatia cu mama. Mia, fiica lui resimtise povara misoginismului taticului ei, si ii traia la randu-i tristetea adanca, ca o fiica iubitoare. Povestea mergea mai departe...

Pana cand Bob se hotarase sa schimbe scenariul.

Bob realizase intai ca el era singurul care putea avea grija de micutul Bob, Ana si Mia purtasera nedrept povara lui Bobita. Si-l ingrijise de-atunci pe Bobita cu atata dragoste cat nu poate fi cuprinsa intre mare si cer.

Apoi luase cel mai frumos buchet de flori din lume, i-l daruise Anei sarutandu-i mana, si-i multumise pentru toti anii, lunile, zilele si orele in care ii suportase exploziile emotionale, in care ii fusese alaturi pe drumul cotit al impacarii cu maica-sa. Fusese surprins sa afle ca desi ranita, Ana il iubea inca.

Apoi ii sarutase fruntea Miei, cerandu-si iertare pentru ca rolurile de parinte-copil se amestecasera uneori. Fusese surprins sa afle ca desi simtise uneori lipsa taticului ei, el fusese adeseori Eroul ei.

Bob pleca spre casa parinteasca. Ultimele fraze din scenariul cel bun isi asteptau asezarea in pagina...

Despre Bob

Bob era un tip fericit, implinit...In ochii celorlalti, fie ei dusmani sau prieteni. Devenise cunoscut in lumea buna provocand invidia primilor si bucuria celorlalti. Succesul i-i apropiase de fapt mult si pe unii si pe altii. Sau le amplificase sentimentele de un tip sau de altul.

De fapt, Bob se simtea adesea trist, sfarsit, la limita colapsului. Atunci cand in singuratate putea fi sincer cu el insusi.

Bob nu putea accepta cruzimea. Bob nu intelegea de ce in functii de sefi sunt pusi de cele mai multe ori sadici neinduratori, de ce exista macelarii, de ce exista vanatori, de ce oamenii nu citesc "Moartea caprioarei"...

Bob traise la o varsta foarte frageda experiente socante cu animale ucise violent. Iar asta, pentru ca se intamplase atunci cand el era vulnerabil, il marcase pentru toata viata. Iar atunci cand vedea un animal suferind, devenea baietelul speriat, ingrozit; ramanea fara reactie ca si cand lumea intreaga s-ar fi prabusit peste el. Se simtea la fel si atunci cand ceilalti se napusteau asupra lui cu rautate ranjinda, cu bucurie sadica; incremenea neputand sa inteleaga de unde atata cruzime inversunata. Redevenea copilasul neputincios care fusese supus el insusi cruzimii fara margini intr-o amintire ingropata de mult in cele mai profunde straturi ale inconstientului; ingropata pentru ca aducerea ei in constient ar fi provocat ravagii insuportabile.

De fapt, Bob indraznise. Indraznise sa mearga in cele mai adanci fantani. Gasise ceva amintiri care se legau cu durerea pe care o simtea cand vedea animale suferind dar se simtea ca in fata unui zid. Stia ca exista ceva dupa acea bariera; ceva inuman de dureros, dar nu mai putea continua. Pe de o parte ii era frica de ceea ce putea intalni acolo, pe de alta ii lipseau instrumentele pentru a sparge zidul. Amintirea care nu se lasa cucerita dar care il asalta in moduri si chipuri stranii nu venea de fapt pentru ca nu era de ordin mental, nu era ceva ce pute fi intrupat intr-o imagine ori un gand; era doar corporala.

Cu ajutorul unui hipnoterapeut Bob regresase pana la momentul nasterii. Putea simti acum corporal violenta pe care i-o provocase nasterea. Putea simti de asemenea durerea inumana a mamei si cum el se urase o viata intreaga pentru ceea ce credea ca era "vina lui" - insesi aparitia pe lume. Se ura pentru ca exista. Se ura pentru ca maica-sa decisese sa nu mai aduca alti prunci pe lume din "vina lui". Nu suporta sa vada cruzime in lume pentru ca ii deschidea rana "cruzimii proprii".

Bob planse ca un nou nascut, amarnic si fara speranta; Bob intelese de ce putuse sa aiba o relatie normala cu taica-sau dar aceea cu mama fusese adesea zdruncinata, stamba, nedreapta. Bob respira profund mergand spre sofaua din sufragerie. Si pentru prima oara dupa ani lungi de insomnii aluneca intr-un somn profund, odihnitor, fara vise.



TO BE CONTINUED.

Gandurile din scorbura

Doua ganduri ferchezuite isi duceau veacul in scorbura unui mar paduret. Pe-o insula ramuroasa. Pe timpanul unui paranoic. Intr-o pestera incremenita in timp. Sub pleaoapa unui carabus. Oglindit intr-o boaba de roua. Pe-o frunza. Din pictura unui copac. Pe ale carui ramuri cresteau vata pe bat si ganduri bune. Care se ferchezuiau si-si duceau veacul in scorbura unui mar paduret. Pe-o insula ramuroasa.

Wednesday 14 October 2009

Cand a naparlit soparla?

Doua lumini strabateau Pestera. Una era jucausa, rotunda si catifelata;cealalta era grea, scortoasa si ascutita. Prima lumina a incalzit si infrumusetat Pestera. A doua lumina s-a imprietenit cu intunericul. O stalactita isi ferchezuia barca. Pentru ca Timpul pandea din amonte. Un fir de iarba ratacit uitase sa ofileasca. Pai daca ursii hiberneaza, de ce a patra soparla a naparlit?

Tuesday 6 October 2009

Catre hibernare

Pe cand doua fire de iarba se duelau inversunate pe coama unei adieri, toamna se foia in spice si panusi pentru ca incepuse sa miroasa a pita coapta in inima muntilor. Ploaia biciuia cu fulgere jucause umbrele noptii printre dare groase de ceata si noroi iar leul se gandea cum supusii sai vor intineri cu inca un anotimp.

Monday 5 October 2009

Ascunse in inima miristii

Sorbea dintr-o cinzaca de liniste pe-o margine apusa de vifor boreal. Urca si cobora in acelasi timp. Pentru ca hiena si iepurasul se cuibarisera in aceeasi vizuina. Oglindita intr-un bob de roua. Pe pleoapa unei salcii. Pe malul unei tristeti somnoroase. Intr-o inima insingurata. Pe-o miriste.

Sunday 4 October 2009

Daca...

Daca iepurasii ar avea cornite de melc iar lupii dinti de pensionar fudul, pamantul ar avea forma de piramida iar luna ar fi perpendiculara pe Ursa Mica. Daca la capatul ciorchinilor de porumb ar atarna luceferi, iarna ar incolti in iazuri de curcubee iar cenusa diminetii s-ar juca de-a Hotii si Vardistii in vatraiul noptii.

S-au adapat cerbii?

Era bolnav de toamna si o dara de cafea ii ingropa aburul de macese sub pinteni. Avea sapte ochi si mirosea ultrasunete cu patru dintre ei. Cu urechile isi vopsise claia de sfori din varful degetelor si pianul din varful claviculei. Pe urma se ingenunchiase cu trei tufisuri si un zambet. Fiindca nu gasise ceasul desteptator si nici bufnita in sertarul din tavan. Pai daca m-am trezit, cum pot sa stiu daca cerbii s-au adapat inca?

Saturday 3 October 2009

La o rascruce de drumuri

Atunci cand imi masor drumul in kilometri, devin frate de cruce cu Matematica, cu Fizica si cu celelalte stiinte exacte. E o fratie clara, frumoasa, definitiva. Ma simt inconjurat de calm, de echilibru, de puritate.

Uneori, insa bornele kilometrice nu ma mai multumesc, sunt prea perfecte, prea rigide, si de multe ori un kilometru incorporeaza de fapt mii de alti kilometri. Aici, cararea mi se intersecteaza cu aceea a Artelor...

Pe cand ploaia se logodea cantarii cocosilor

Vitraliile innourate nu mai erau bizare ca alta data. Pareau acum doua caprioare anexate unei cirezi de muguri. Stancile isi coborau abisul dezmarginit in cautarea Uriasului Muntilor. Luna isi uitase numele si se redefinise in balta din capul satului. Mirosea a flori de camp si aburi de macese coapte.

Iubesc toamna...

Iubesc toamna pentru rodnicia ei...
Iubesc toamna pentru nostalgia ei...
Iubesc toamna pentru claile cu fan...
Iubesc toamna pentru strugurii copti...
Iubesc toamna pentru iarba inca verde...

Atunci cand mi-e greu...

Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la privirea calda a mamei,
Edenul copilariei mele.

Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la prima dragoste,
Edenul adolescentei mele.

Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la atingerea imposibilului,
Edenul tineretii mele.

Si totul devine usor.