Saturday 20 February 2010

Sentimentul romanesc al canibalismului

Nu cred ca isteria descrisa de Cartarescu este specific romaneasca. La urma urmei Freud, care era austriac, e tatal conceptului. Vanzatoarea pe care o da exemplu poate fi nemtoaica, englezoaica ori frantuzoaica la fel de bine ca libaneza, irakiana ori nepaleza, samd.

M-am intrebat de ce 'Sentimentul romanesc al isteriei' a devenit un fel de imn national. Plesu vorbea despre acelasi tip de comportament ceva vreme in urma, fara insa sa-i dea un nume si fara sa provoace un asemenea entuziasm. Multi alti ilustri anonimi impartasesc acelasi sentiment la intoarcerea din strainatate. Si totusi, vad in spatele acestor declaratii un subiectivism crunt.

Sunt doua realitati total diferite pe care le percepem 'aici' si 'afara'. In tara, viata ni se desfasoara in jurul vietii de zi cu zi, a platii facturilor, a instalatorului pacaligiu, a autobuzului navetist plin pana la refuz. Cand mergem in strainatate desigur ca vizitam partea turistica, o lume de vis, un muzeu in aer liber cu oameni zambitori si binevoitori, de fapt o reflectie a zambetului si bunavointei noastre din timpul vacantei si a 'scapaului' de rutina delirica a traiului de zi cu zi. Daca am merge in miezul cartierelor sarace franceze, engleze, nemtesti, cred ca am vorbi despre sentimentul universal al isteriei.

Articolul lui Cartarescu ma duce cu gandul mai degraba la un sentiment romanesc al canibalismului si al cautarii nodului in papura. Il simt pe Mircea ca si cum ar fi undeva sus pe tronul maretiei obiectivitatii de unde priveste superior romanii isterizati in vreme ce el nu poate fi atins de respectiva tulburare pihica. Desi asemeni lui nici eu nu agreez stereotipizarea, voi ilustra totusi cu un banc tendinta canibalica a romanului: 'Fiecare natie statea intr-un cazan in iad si cate un scaraoski pazea fiecare cazan. In vreme ce pazitorii altor natii erau foarte vigilentii, cel care trebuia sa pazeasca romanii, dormea dus. Intrebat de catre sef de ce nu-si face datoria, a raspuns ca nu are de ce sa-i pazeasca pe romani, pentru ca daca unul scoate capul, ceilalti il trag inapoi.'. Ma gandesc acum la Nichita care pe drumul catre Nobel a fost sapat de altii pe motiv ca era 'betiv si afemeiat' de parca geniul ar fi echivalent cu moralitatea. De fapt sarmanul poet nu a fost altceva decat o victima a raportului pai - barna.

Ce-ar fi sa nu ne mancam intre noi? Ce-ar fi ca pe langa umbra sa ne vedem si potentialul? Si ce-ar fi sa ne transformam umbra in potential?

Sunday 14 February 2010

Vise in lanuri de grau ori Lanuri de grau in vise

Astazi este doar un altfel de ieri. Putin mai surprinzator si mai real. De trei zile a crescut un brad in visul ce-mi odihneste noptile cand hibernez intr-o uitare macondiana. Si de-atunci planeta Pluto imi mananca graunte de amnezie din palma.

Sunday 7 February 2010

Povestile sangeaza...

Povestile sangereaza frante in spinii substitutelor mediatice. Nu are cine sa le oblojeasca ranile pentru ca doctorii de pretutindeni au devenit pacienti. Iar lumea s-a transformat intr-un imens spital din care lipsesc medicii.

Suntem prea ocupati sa mai citim. Suntem prea ocupati sa mai creem. N-avem timp sa traim cu adevarat. N-avem timp sa vorbim cu cei dragi. N-avem timp sa privim natura. N-avem timp sa ne mai gandim la noi.

Supravietuim in umbra lacatelor temeinic incatusate, in inchisorile atlantidice ale depresiei si anxietatii. Traim cu frica de-a nu fi facuti redundanti de la slujbe pe care le uram, dar la care mergem pentru a ne plati facturile. Suportam umilinte nesfarsite si zambim fals unor sefi care arunca in noi cu sarcinile, asa cum cerul zvarle grindina atunci cand e maniat, pe urma ne acuza ca nu muncim inteligent si atunci suntem nevoiti sa ne petrecem noptile si week-endurile pe brazda delirica a job-ului pentru a nu fi luati in vizor fiindca nu ne dedicam viata companiei.

Si atunci...Povestile sangereaza frante in spinii substitutelor mediatice. Nu are cine sa le oblojeasca ranile pentru ca doctorii de pretutindeni au devenit pacienti. Iar lumea s-a transformat intr-un imens spital din care lipsesc medicii.

De ce?

De ce-mi infrunzesti rasaritul
Daca ma lepezi deznadejdi-n amurguri?
Daca la urma mi-ofilesti zenitul
De ce intai presari in calea-mi muguri?

De ce sadesti seminte in rastimpuri
Dand speranta florilor ciuntite?
Daca peste puntea a doua anotimpuri
Merele sfarsi-vor putrezite.

Daca ma-ncanti de ce ma descanti oare,
Viata ascunsa in piepturi betege?
Iar cand sunt flacara de ce ma zvarli in mare?
In loc de brate de ce imi pui toiege?

Altfel

Venise si ziua in care oamenii devenisera altfel. Nu total opusi de ceea ce fusesera, erau inca ei insisi in esenta, insa aveau alte masti.

Barbatii devenisera femei, femeile devenisera barbati.

Matematicienii devenisera scriitori, scriitorii devenisera matematicieni. Chimistii devenisera pictori, pictorii devenisera chimisti. Inginerii constructorii devenisera sculptori, sculptorii devenisera ingineri constructori.

Sefii devenisera subalterni, subalternii devenisera sefi. Manelistii devenisera cantareti de opera, cantaretii de opera devenisera manelisti.

Si tot asa...