Povestile sangereaza frante in spinii substitutelor mediatice. Nu are cine sa le oblojeasca ranile pentru ca doctorii de pretutindeni au devenit pacienti. Iar lumea s-a transformat intr-un imens spital din care lipsesc medicii.
Suntem prea ocupati sa mai citim. Suntem prea ocupati sa mai creem. N-avem timp sa traim cu adevarat. N-avem timp sa vorbim cu cei dragi. N-avem timp sa privim natura. N-avem timp sa ne mai gandim la noi.
Supravietuim in umbra lacatelor temeinic incatusate, in inchisorile atlantidice ale depresiei si anxietatii. Traim cu frica de-a nu fi facuti redundanti de la slujbe pe care le uram, dar la care mergem pentru a ne plati facturile. Suportam umilinte nesfarsite si zambim fals unor sefi care arunca in noi cu sarcinile, asa cum cerul zvarle grindina atunci cand e maniat, pe urma ne acuza ca nu muncim inteligent si atunci suntem nevoiti sa ne petrecem noptile si week-endurile pe brazda delirica a job-ului pentru a nu fi luati in vizor fiindca nu ne dedicam viata companiei.
Si atunci...Povestile sangereaza frante in spinii substitutelor mediatice. Nu are cine sa le oblojeasca ranile pentru ca doctorii de pretutindeni au devenit pacienti. Iar lumea s-a transformat intr-un imens spital din care lipsesc medicii.
Foarte adevărat şi excepţional formulat...
ReplyDelete