Sunday 28 November 2010

'Nimic nu este nou sub soare'

...Doar amaraciunea se amplifica peste timp...Oare de ce mi se pare ca 'Metamorfoza' lui Kafka aduce atat de mult cu 'Nasul' lui Gogol?! Si totusi cum se face ca 'Metamorfoza', atat de tragica in profunzimea ei, isi are radacinile in profunzimea de natura satirica a 'Nasul'-ui? Oare pe parcursul a cateva generatii lumea a uitat ce inseamna bucuria? Ori a uitat sa traiasca frumos si sa faca haz de necaz?

Thursday 25 November 2010

Hotar launtric

Clepsidra sfasiata peste precaritatea ireversibilitatilor florale. Onirism cadaveric insinuandu-se in noptile cu aroma de cenusa vulcanica. Desantare mitica.

Sunday 21 November 2010

Autenticitate

Ce dor covarsitor iti este de cel care ai fi putut sa fii...Ce parjolitoare nevoie are copilasul din tine sa stie ca intr-o zi... Daruieste-i intreaga grija de care are nevoie...

Saturday 20 November 2010

Inocenta trivialitatii

Vifor de lut adulmecand tribulatiile crampeielor de viata fractionate la absurd - olfactia toamnei muribunde. Rascolit de ireversibilitatea neintamplarilor. Mistuire neasumata.

Sunday 7 November 2010

Despre oameni...

Dupa cum spunea Lucia Verona, biografiile ar trebui interzise. Cine isi mai aduce aminte de compromisurile pe care le-au facut Goga, Sadoveanu sau Preda? Cine si-l mai aminteste pe marele Nichita cazut din genialitatea poeziei in ieftinatatea metaforei 'sa se auda cum sfaraie hartia sub strung'? Cine il obliga sa-si puna talentul in slujba clasei rosii intr-o vreme cand paranoia lui C. era inca in frau? Sa fi avut (ne)sansa sa-si fi asumat timpul in care a continuat sa traiasca Paunescu, oare ce fel de Nichita am fi avut? Poate unul insotit de o ciroza hepatica ca o consecinta a alcolismului, survenit la randu-i ca o consecinta a neimplinirilor de tot felul...Poate altul...

Suntem oameni, iar prin definitie suntem complexi si vulnerabili. Demnitatea unora poate depasi limitele umane, de pilda Noica ii compatimea pe schingiuitorii sai... Altii mor intru credinta lor de orice sorginte ar fi ea, dincolo de orice instinct de conservare. Majoritea dintre noi facem compromisuri ingenunchiati de 'teroarea istoriei'.

Ma impresioneaza puritatea ficei celei mici a lui Paunescu si cum a preluat de la taica-sau doar inocenta, nu si compromisurile. Si cata nevoie ar mai fi avut de tata...

Saturday 6 November 2010

Adrian Paunescu - 'Repetabila Povara'

'Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns.'

Adrian Paunescu - 'Nimeni nu e singur pe pamant'

'Nimeni nu e singur pe pamant,
Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.

Singur stai in casa si gandesti
Ca esti singur fara mantuire,
Dar in pragul casei parintesti
Se aude-un greierat subtire.

O scrisoare-ti fosneste-n maini,
Un postas la usa ta mai bate,
Latra-n departare niste caini,
N-ai sa mai cunosti singuratate.

Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapa,
Cand in plinsa sete, cineva
Iti aduce un pahar cu apa.

Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher

Nimeni nu e singur pan' la capat.'

Adrian Paunescu - 'Si totusi vine toamna'

'E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.

Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.'

Friday 5 November 2010

'Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,'...

Nu l-am cunoscut pe Paunescu...Nu l-am intalnit si nu i-am rostit vreodata cu adevarat numele...Sunt insa atat de vinovat de iubire...

Dinu Sararu spune ca a devenit scriitor datorita lui Paunescu si ne vorbeste despre generozitatea lui coplesitoare. La o scara mai mica, istoria blogului meu incepe cu dragostea pe care i-o port Poetului. Tardiv... mi-as fi dorit atat de mult sa-i marturisesc lui Adrian ca am devenit poet datorita lui...

Am remarcat nu de mult ca are un blog, din pacate nu mi-am facut timp sa-l vizitez mai des, am intrat in graba doar de doua - trei ori, nelasand comentarii, ce rost ar mai avea acum... Necitind ziarele decat foarte rar, n-am stiut nici macar ca e bolnav, ca sufera, ca se stinge...

Adrian nu a scris din varful condeiului, el a ars cu fiecare vers asezat pe hartie...

In spatele suferintei cardiace profunde, pot simti sirul de pierderi ce i s-au perindat prin viata. Si-a pierdut puterea, respectul, prietenii...Si e un drum atat de scurt de la frustrarea reprimata la stopul cardiac...

'Si totusi vine toamna'...

'Nimeni nu e singur pe pamant'

'Copacii fara padure'

'Antiprimavara'

'Spune-mi ceva'

'Ochii albastri ai lui Dumnezeu'

'Totusi iubirea'

'Colindul gutuii din geam'

'Durere femeiasca'

'Iertarile'

'Criza in intuneric'

Adrian, imi doresc atat de mult sa pot da timpul inapoi macar cu cateva zile. Imi doresc atat de mult sa-ti fi vorbit si sa-ti fi putut vindeca ranile ce-ti sangerau atat de adanc! Macar sa-ti fi spus la revedere!

Dumnezeu sa te odihneasca si sa te aiba in paza!

Monday 1 November 2010

Misiva nuda

Clepsidra sparta peste superficialitatea corabierilor. Portative mistuite in jarul nesfarsit al prapastiilor. Speranta agonizand.