Despre Bob (continuare)

Bob se trezi a doua zi odihnit, relaxat ca niciodata. Incepuse sa inteleaga.

Intelegea ca viata lui fusese un nesfarsit scenariu al incercarilor de a indrepta relatia cu mama. Intelesese ca relatiile cu femeile care se perindasera in viata lui fusesera un lung drum al suferintei. O lasase sa plece pe prima lui iubire din pricina mesajului inconstient "Tu nu ai dreptul sa fii fericit". Acelasi mesaj isi urmase destinul cu fiecare femeie frumoasa, inteligenta, inspirationala, unica ce-i aparuse in cale. Se casatorise intr-un final cu o fata relativ pe placul maica-si, incercand mai mult sa uneasca doua singuratati paralele, doua destine in cautarea a ceea ce numeau ceilalti "normalitate". Intr-o incercare de a repara relatia cu mama.

Relatia avusese suisurile si coborasurile ei; suisuri pentru ca Ana, sotia lui - isi asumase reale atribute materne, suportive; coborasuri pentru ca Bob se zbatea sfasiat intre ceea ce "invatase" din frageda pruncie ca femeia nu poate aduce nimic bun si aspiratia lui netarmurita de a-i demonstra mamei ca totusi merita sa fie iubit. Se indepartase apoi de Ana, pentru ca nu avea o alta alternativa, se indepartase de ea intr-un fel daunator relatiei, pentru a se putea apropia intr-un mod constructiv. Asa cum incercase cu mama. Trist era ca Bob nu putea vedea ca Ana era cu adevarat frumoasa, inteligenta, inspirationala, unica. Proiecta in ea doar acea cruzime de care se impartasise la venirea lui pe lume.

Intr-o alta secventa a scenariului vietii lui, desi isi dorise foarte mult un baiat, nu avusese decat o fata. Si se oprise aici. Intr-o incercare de a repara relatia cu mama. Mia, fiica lui resimtise povara misoginismului taticului ei, si ii traia la randu-i tristetea adanca, ca o fiica iubitoare. Povestea mergea mai departe...

Pana cand Bob se hotarase sa schimbe scenariul.

Bob realizase intai ca el era singurul care putea avea grija de micutul Bob, Ana si Mia purtasera nedrept povara lui Bobita. Si-l ingrijise de-atunci pe Bobita cu atata dragoste cat nu poate fi cuprinsa intre mare si cer.

Apoi luase cel mai frumos buchet de flori din lume, i-l daruise Anei sarutandu-i mana, si-i multumise pentru toti anii, lunile, zilele si orele in care ii suportase exploziile emotionale, in care ii fusese alaturi pe drumul cotit al impacarii cu maica-sa. Fusese surprins sa afle ca desi ranita, Ana il iubea inca.

Apoi ii sarutase fruntea Miei, cerandu-si iertare pentru ca rolurile de parinte-copil se amestecasera uneori. Fusese surprins sa afle ca desi simtise uneori lipsa taticului ei, el fusese adeseori Eroul ei.

Bob pleca spre casa parinteasca. Ultimele fraze din scenariul cel bun isi asteptau asezarea in pagina...