Despre Bob

Bob era un tip fericit, implinit...In ochii celorlalti, fie ei dusmani sau prieteni. Devenise cunoscut in lumea buna provocand invidia primilor si bucuria celorlalti. Succesul i-i apropiase de fapt mult si pe unii si pe altii. Sau le amplificase sentimentele de un tip sau de altul.

De fapt, Bob se simtea adesea trist, sfarsit, la limita colapsului. Atunci cand in singuratate putea fi sincer cu el insusi.

Bob nu putea accepta cruzimea. Bob nu intelegea de ce in functii de sefi sunt pusi de cele mai multe ori sadici neinduratori, de ce exista macelarii, de ce exista vanatori, de ce oamenii nu citesc "Moartea caprioarei"...

Bob traise la o varsta foarte frageda experiente socante cu animale ucise violent. Iar asta, pentru ca se intamplase atunci cand el era vulnerabil, il marcase pentru toata viata. Iar atunci cand vedea un animal suferind, devenea baietelul speriat, ingrozit; ramanea fara reactie ca si cand lumea intreaga s-ar fi prabusit peste el. Se simtea la fel si atunci cand ceilalti se napusteau asupra lui cu rautate ranjinda, cu bucurie sadica; incremenea neputand sa inteleaga de unde atata cruzime inversunata. Redevenea copilasul neputincios care fusese supus el insusi cruzimii fara margini intr-o amintire ingropata de mult in cele mai profunde straturi ale inconstientului; ingropata pentru ca aducerea ei in constient ar fi provocat ravagii insuportabile.

De fapt, Bob indraznise. Indraznise sa mearga in cele mai adanci fantani. Gasise ceva amintiri care se legau cu durerea pe care o simtea cand vedea animale suferind dar se simtea ca in fata unui zid. Stia ca exista ceva dupa acea bariera; ceva inuman de dureros, dar nu mai putea continua. Pe de o parte ii era frica de ceea ce putea intalni acolo, pe de alta ii lipseau instrumentele pentru a sparge zidul. Amintirea care nu se lasa cucerita dar care il asalta in moduri si chipuri stranii nu venea de fapt pentru ca nu era de ordin mental, nu era ceva ce pute fi intrupat intr-o imagine ori un gand; era doar corporala.

Cu ajutorul unui hipnoterapeut Bob regresase pana la momentul nasterii. Putea simti acum corporal violenta pe care i-o provocase nasterea. Putea simti de asemenea durerea inumana a mamei si cum el se urase o viata intreaga pentru ceea ce credea ca era "vina lui" - insesi aparitia pe lume. Se ura pentru ca exista. Se ura pentru ca maica-sa decisese sa nu mai aduca alti prunci pe lume din "vina lui". Nu suporta sa vada cruzime in lume pentru ca ii deschidea rana "cruzimii proprii".

Bob planse ca un nou nascut, amarnic si fara speranta; Bob intelese de ce putuse sa aiba o relatie normala cu taica-sau dar aceea cu mama fusese adesea zdruncinata, stamba, nedreapta. Bob respira profund mergand spre sofaua din sufragerie. Si pentru prima oara dupa ani lungi de insomnii aluneca intr-un somn profund, odihnitor, fara vise.



TO BE CONTINUED.