Monday 16 February 2009

Imi privesc
Chipul
In oglinda
Launtrica
A lumii.

Vad
Un ochi
Care rade
Si unul
Care plange
Cu lacrimi
Care
Nu scufunda
Epave esuate
In miezul
Marii.

Vad
O mana
Care mangaie
Si una
Care loveste
Dar in miscarea ei
Nu raneste
Neputinta
Din jur.

2 comments:

  1. Sunetele poemelor tale mă fac să mă gândesc la simfoniile pe care le visezi şi le creezi. Eul liric aruncat într-o lume duală renînvie sensibilităţi ancenstrale, filtrate printr-o gândire modernă.
    Se spune că textele biblice sunt colportări la a zecea mână ale unor străvechi texte sacre, provenite de pe legendarul continent Mu, existent cu zeci de ani în urmă, în mijlocul Pacificului. Fragmente din înscrisurile cu pricina s-ar păstra în unele temple din India. Într-unul din ele se relatează că Adam şi Eva, deschizând prima dată ochii, au fost surprinşi de înfăţişarea reptiliană a... creatorilor lor. Pe urmă, după căderea în păcat, Dumnezeu ar fi spus : "Ce facem acum ? Căci ei ( Adam şi Eva ) au devenit asemenea nouă." Cine erau "noi" ? O divinitate duală / multiduală a creat oameni trăitori din contraste, deveniţi apoi artişti obsedaţi de dualitatea lumii...

    ReplyDelete
  2. De fapt, m-am referit strict la "Geneză".

    ReplyDelete