Friday 13 February 2009
Zilele de vara se risipisera asemeni semintelor imprastiate in campul pustiu si o toamna apriga isi faurea intrarea triumfala in viata lui. Isi astepta prietenul infrigurat si framantat de tenebrele gandurilor. Stia ca nu o sa-l mai revada vreodata dar ii simtea prezenta coplesitoare in fiecare coarda a sufletului. Nu inceta sa se intrebe de ce il tulbura atat de adanc firescul vietii; de ce bucuria se stinge atat de usor, atat de brusc, atat de amarnic... Din ce pricina pierderile aleg sa isi implante taisul mult mai adanc cand vine randul lui...Pierderea inocentei, a demnitatii, compromisurile, realiza acum, fusesera modul lui de a-si cauta fratele geaman stins candva de mult in pantecul mamei; culpabilitatea supravietuirii il urmarise in modul in care isi alesese prietenii, aidoma lui dar murind pastrandu-si inocenta...si amplificandu-i vina...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Aceeaşi prospeţime de scriitor autentic. Curajul de a fi sincer până la capăt... Eu, de pildă, mă ascund în spatele unor idei descărnate. Rezerv frumuseţea pentru ficţiunile pe care le scriu. Dar voi mai putea recupera ceea ce pierd acum ? Trebuie să mai reflectez. Scrii cumva ca un personaj din Saint-Exupery, Anton Holban, Mihail Sebastian, Mircea Eliade. Toţi erau - cu excepţia francezului care s-a pierdut în cer - "trăirişti" şi însetaţi de autenticitate. Coleg de generaţie cu ei era şi depresivul astral Emil Cioran.
ReplyDeleteSerban, tu spui in ultimul articol de pe blogul tau ca ai trecut de cateva ori pe langa moarte. Asta oglindeste imensa ta capacitate de a renaste din propria-ti cenusa. Si-atunci ma intreb cum ai putea sa nu recuperezi ce pierzi acum.
ReplyDeletePe o alta nota, am invatat ca orice rana se poate cicatriza, dar se poate si redeschide atat de usor...Si am mai invatat ca doar noi insine suntem aceia care alegem sa ne cicatrizezam sau redeschidem ranile.
Scriam undeva că sunt momente în care nu mai ştim dacă păşim pe stradă sau ne mişcăm între filele unei cărţi. E minunat să constat că trăieşti în paginile, mintea şi visul celor mai mari gânditori şi artişti ai lumii. Ai atât de multe lucruri pe care eu nu le posed ! Pentru mine este o onoare să intru în dialog cu tine. Şi bucurie şi sentimentul unei sărbători fără sfârşit... Probabil că numai în acest stadiu al evoluţiei mele mi s-a îngăduit să comunic cu tine...
ReplyDelete