Nu cred ca m-a facut cineva sa sufar mai mult decat cardul nesfarsit de profesori pe care i-am avut de-a lungul vietii. Am crezut romaneste, fiind nascut intr-o familie de intelectuali, ca "ai carte, ai parte". Nu cred nici acum ca este gresit. Dar nu mai cred de mult in profesori, in faptul ca ei iti pun tocul in mana si te fac om. Dimpotriva partea de ne-om din mine, de epava este ceea ce ei au creat. Exceptand cativa (ii numar pe degete), majoritatea n-au facut decat sa ma zvarle in abisurile cele mai adanci ale disperarii. Sa traiesc cosmaruri existentiale fara de care as fi putut sa traiesc pur si simplu plenitudinea vietii.
Unii ar spune ca stresul masiv pe care l-am trait in preajma lor, m-a facut sa-mi gasesc resurse pentru a infrunta primejdiile vietii dar eu stiu ca stresul (ma refer la distress nu eustress) intotdeauna sensibilizeaza si ucide cate putin.
Pot intelege ca profesorii sunt prost platiti, cu toate ca as adauga ca sunt mai bine platiti decat multe alte categorii profesionale. Le pot intelege frustrarea de a se fi oprit la acest tip de profesie care nu furnizeaza adevaratele satisfactii pe care le are un astronaut ori un navigator.
Ceea ce nu pot intelege este de ce inocenta elevilor/studentilor este calcata in piciore temeinic pana cand acestia isi epuizeaza cele trei dorinte magice astfel: sa dispara profesorii, sa dispara examenele, sa pot trai...Ceea ce nu pot intelege este de ce profesorii ii conving pe elevi/studenti ca nu vor fi in stare sa treaca vreun examen sau ca vor reusi vreodata sa le ajunga cu vreo prajina la nas.
Eram copil si ma uitam la profesori ca la niste zei; am inteles mai tarziu ca zeii, idolii isi desfasurau viata in orgii nesfarsite si se foloseau de puterile lor dupa bunul plac pentru a-i umili pe pamanteni.
Iti doresc un an luminos si frumos! La multi ani! :)
ReplyDeleteP.S. Te inteleg in legatura cu profesorii...si eu am avut de suferit de pe urma lor. Cel mai mult m-a umilit mama in clasele primare. Si acum ma doare sufletul cand ma gandesc, nu cred ca as mai putea suporta atatea umilinte...In generala, am intalnit un alt profesor care m-a facut sa urasc matematica si mi-a curmat visul copilariei mele...acela de a ajunge astronaut :))
In schimb, tata, desi e professor, a fost intotdeauna bun cu mine… Si cu toti copiii.
La mulţi ani, alături de cei dragi ! Şi din degetele şi mintea ta să picure, în continuare, "lumină curcubeică"! Să realizezi lucruri pe măsura puterilor tale ! Şi sper să ne cunoaştem şi să comunicăm mai bine...
ReplyDeleteŞi pentru mine, profesorii au fost un coşmar, în condiţiile în care nuiaua, intoleranţa, lipsa de înţelegere şi de umor erau principalele arme didactice. M-au făcut, de multe ori, să-mi pară rău că m-am născut. Câtă bătaie am văzut, ca elev, prin toate şcolile prin care am trecut, nu voi uita niciodată... Am avut însă un mare noroc că tuturor le intrase în cap că sunt un copil cuminte şi cel mai silitor băiat. Aşa că mă puneau să recit ce memoram - şi ziua şi noaptea! -, îmi puneau 10 şi mă lăsau în pace. Mi-e ruşine când îmi amintesc că eram doar un tocilar nenorocit, iar alţii gândeau cu capul lor şi erau dispreţuiţi pentru asta. M-am trezit din acest somn al prostiei, mai târziu, când am întâlnit vreo trei-patru profesori atipici - am avut noroc, nu ? - şi aceştia m-au făcut să-mi dau seama că am o brumă de talent literar... Culmea e că, în primii ani de carieră didactică, încercam, în tâmpenia mea inconştientă, să mă apropii de modelele "serioase", de odinioară... Of, câte ar mai fi de zis...
Serban si Nicolle va multumesc pentru urari si va doresc la randu-mi un an nou plin de impliniri. Va multumesc de asemenea pentru gandurile pe care mi le-ati impartasit despre dascali.
ReplyDelete