In franceza boala este echivalenta cu o comunicare ingenunchiata, infranta, stramba; cu neputinta de a te exprima: mal a di(r)e - maladie. Cu alte cuvinte esti bolnav pentru ca nu poti exprima ceea ce te doare ori ceea ce te macina este atat de dureros ca nu se poate aseza in cuvinte. Si atunci transferi in plan fizic traumele psihice si mentale. Probabil pentru ca doar materializarea lor le poate reliefa adevarata forta pentru ceilalti. Si poate atrage ceva compatimire ori macar intelegere.
Le Clezio descrie magistral in nuvelele adunate sub titlul "Febra" insinuarile mentale, lava psihologica din spatele unor boli ca durerea de dinti, insolatia ori moartea insasi. Citesti pe nerasuflate curcubeul verbal al metamorfozarii personajelor prin boala si ramai cu gustul placut al unui final in care boala renaste personajul din propria cenusa, aduna cioburile risipite intr-un vitraliu mult mai reusit decat banalul geam care fusese inainte. Exprimarea terorii psihice duce in final la vindecare In "Ziua in care Beaumont a cunoscut durerea", Beumont isi reconstruieste imaginea de sine, renaste prin suferinta psihica verbalizata, si mai presus de toate se vindeca de atacul de panica survenit o data cu boala. In "Febra", insolatia il ajuta pe Roch sa-si manifeste agresivitatea ce-i macina sanatatea.
Tensiunea mentala pare ca nu se poate exprima decat cand integritatea fizica este amenintata; si totusi ceea ce ameninta integritatea fizica este tensiunea mentala insasi.
Excelentă postare...Fineţe analitică, de om care a citit mult şi a înţeles totul..
ReplyDelete