Tuesday 5 May 2009

Marele Rus sau atunci cand Ura e infulecata de lacomia Fricii

Nu-i era teama. Teama este doar umbra nelamurita a panicii. Ii era Frica. Era cuprins de o teroare coplesitoare ce-i sfasia fiecare fibra. Cata vreme umilinta nu-i distrusese ultima farama de umanitate, il putuse uri cu pumni inclestati si dinti scrasniti. Dar devenise un sobolan ingrozit, o musca incremenita de spaima; fara identitate, fara speranta, fara cer deasupra capului, strivit in jaraticul unui cosmar fara sfarsit.

7 comments:

  1. În creaţia Marelui Rus, sentimentul vinovăţiei mi se pare, de asemenea, foarte important. Dar umilinţa personajelor sale este specială. Stavroghin ar putea suporta ura tuturor, nu însă şi batjocura lor. De aceea este şocat când ciudatul episcop Tihon îi dă de înţeles că spovedania lui are accente comice...

    ReplyDelete
  2. Vinovatia, rusinea sunt adanc implantate in noi din momentul pacatului original. Se intensifica o data cu batjocura turnata in sufletele noastre de pedagogiile tiranilor/franelor care inca nu au invatat ca nu exista solutii la toate problemele ori raspunsuri la toate intrebarile sau care isi vindeca ranile deschizandu-ne noua altele mai adanci.

    Pe o alta nota, nu pot sa nu-ti marturisesc Serban ca ma doare ca ai ridicat piatra pentru Adrian Paunescu. In momente grele ale existentei mele am fost alinat de melodiile care incorporeaza versurile lui sau ale ucenicilor lui. Da, poate ca a fost un privilegiat al sortii, dar a face milioane de oameni sa tresalte la auzul unor poeme ca Repetabila Povara, Totusi Iubirea, Durere Femeiasca nu e la indemana oricui. Ma gandesc si la alte melodii ale Tatianei Stepa - Copaci fara Padure, Da Doamne Iarna. Da, a avut si mijloacele de propagare, si este nedrept ca altii nu le-au avut, dar Paunescu este poetul multor inimi si nimeni nu-i poate fura asta.

    ReplyDelete
  3. Probabil ca umilinta ne dezumanizeaza mai mult decat ura. Urii celorlalti ii putem face fata barbateste, intr-o relatie de adult-adult sau ii putem raspunde prin forma ei initiala - iubirea, dar atunci cand suntem umiliti relatia este de adult-copil sau si mai sugestiv tiran-sclav si nu avem aceleasi resurse pentru a-i face fata.

    ReplyDelete
  4. Îmi pare rău că te-am întristat în legătură cu PĂunescu... Nu uita însă că am scris "poet de patrimoniu"... Să ştii că îmi plac şi mie creaţiile lui Păunescu pe care le-ai menţionat. Îl consider unul dintre cei mai buni poeţi români. Dar numai în antologie. Ca şi Beniuc, a scris prea mult şi prea diluat şi multe texte nu sunt demne de talentul său incontestabil. De altminteri, nu sunt eu cel care să-l judece. Nici pe el, nici pe alţii. Sunt personalităţi - Iorga a fost una dintre ele ! - care excelează prin lipsă de măsură şi o anumită lăcomie în a atrage atenţia asupra lor. Mie îmi plac oamenii discreţi. Chiar trebuia să bage şi el capul pentru a apărea în tabloul prietenilor "marelui" Becali ? Nu-ţi mai spun că avea, cu ani în urmă, o emisiune în care invitaţii erau obligaţi să îi pună, ei, întrebări realizatorului. Totul devenise o suită de interviuri fără rost şi fără haz. Repet, îl apreciez mult, dar nu pot suporta grafomania şi grandomania...

    ReplyDelete
  5. Una este poetul, cu totul altceva omul. Dacă mi-ai da o adresă de e-mail, ţi-aş da informaţii care te-ar bulversa... Le am de pe vremea când eram prieten cu Stratan.

    ReplyDelete
  6. Imi vine in minte o intamplare petrecuta cu multa vreme in urma. Mergeam o data cu autobuzul si un catelus vomita (probabil avea rau de miscare asa cum au unii oameni). M-a durut tare imaginea aceea si tot ce-am putut sa simt atunci a fost ca-l iubesc pe catelus cu vomitat cu tot, si tot ce-am putut sa fac atunci a fost sa-i sarut capsorul.

    Aud si eu multe istorii otravite despre oamenii care imi lumineaza viata. Le aud dar adesea refuz sa le ascult. Si cred ca iubirea mea atarna in balanta mult mai mult decat bulversarea pe care mi-ar produce-o daca mi-as pleca urechea spre demitizarea celor din preajma zeilor. Nu vreau sa stiu ce-a facut rau Paunescu, vreau sa stiu doar ce poem a mai scris. Nu vreau sa stiu despre cum a aruncat cu noroi, vreau sa stiu doar cata frumusete si-a smuls din piept si cator oameni le-a ostoit durerea.

    Il iubesc pe Paunescu cu vomitat cu tot iar cata vreme nu voi asterne pe hartie/monitor macar o farama comparabila cu splendorile lui nu pot si nu vreau sa-i vad umbra.

    ReplyDelete
  7. E absolut impresionant ce spui şi cum spui... Mă gândeam doar că nici marii artişti nu ar trebui să provoace suferinţă printre cei care îi iubesc. Suferinţa nu se poate răscumpăra nicicum, aşa cum nici foamea şi setea celor care au flămânzit sau au fost însetaţi timp îndelungat nu vor fi astâmpărate vreodată...

    ReplyDelete