Friday 21 May 2010

Despre Dar, profesori aroganti si timp necrutator

Unora ursitoarele uitate prin basmele populare le harazesc arginti, altora rezolvarea ecuatiei lui Fermat, altora intelegerea adanca a relativitatii timpului. Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca daca ti se da un dar nu e de-ajuns. Esti dator sa-l ingrijesti, sa-l dezvolti, sa lupti din rasputeri pentru a-l mentine in viata.

Primele mele incercari literare constiente au avut loc undeva in jurul varstei de noua ani, primele scrieri - in jur de patru-cinci ani. De-atunci am continuat sa scriu cu intermitentele de rigoare. In adolescenta le-am cerut parerea profesorilor mei, ei insisi creatori de literatura, asupra creatiilor mele. Profesorul mi-a taiat-o scurt ca nu asa urmuzian se scrie, scriitura trebuie sa aiba un sens, in vreme ce profesoara, careia ii dadusem unul dintre manuscrisele mele, mi l-a inapoit murdar si necitit dupa cateva saptamani, la insistenta mea. Faptul de a da crezare devalorizarii lor arogante a fost probabil una dintre cele mai mari greseli ale mele.

Mai apoi, ingenunchiat de viata in feluri si chipuri, mi-am confirmat si mai adanc faptul ca profesorii mei detin adevarul. A trebuit sa ajung in situatii extreme in care sa realizez cat de importanta si unica este viata, pentru a-mi da seama ca existenta are un sens, iar acela, desi pierdut de-atatea ori in abisuri adanci, urca atunci cand te astepti mai putin, pe podurile unde darul infloreste.

Din pacate constientizarea acuta a ireversibilitatii timpului ofileste bucuria minunii de a exista a darului; vorba intelepciunii populare: 'daca tineretea ar sti, daca batranetea ar putea'...Astazi inteleg tardiv cat de nedrepti au fost dascalii mei, dar parca te poti lua la tranta cu Mr Cronos?!

5 comments:

  1. Regret enorm că ai fost victima unor cretini...
    Dar nu e niciodată târziu să scrii...
    Am avut de multe ori certitudinea că mulţi dintre cei cu care avem de-a face în viaţă au misiunea de a ne împiedica să facem ce ne place, ce este frumos şi la ce ne pricepem...

    ReplyDelete
  2. Cu muzica mi s-a intamplat cam acelasi lucru, cand veneau selectiile pentru cor eu nu prea aveam ce cauta. Au trebuit sa treaca ani pana la prima mea simbioza implinitoare cu publicul. Dar cand aceste evenimente nu se intampla la timpul lor, parca nu iti aduc aceeasi bucurie.

    In privinta literaturii ma gandesc uneori la Marin Preda si la modul infam in care a fost balacarit de Nichifor Crainic, un mare scriitor de altfel. Mai ca n-a aruncat cu manuscrisul dupa el. Iar astazi cine n-a auzit de Preda si cine-l mai stie pe Crainic. Dar ce folos cand din Preda a mai ramas un bust (construit inca?) in satul sau natal si uncapitol prin cartile de literatura!?

    ReplyDelete
  3. Da, Marin Preda a avut, către sfârşitul vieţii, sentimentul nerealizării...

    ReplyDelete
  4. Eşti încă foarte tânăr şi ai posibilitatea să eviţi alte obstacole...
    Am reluat scrisul foarte târziu şi am acelaşi sentiment...

    ReplyDelete
  5. Am vrut să spun că am sentimentul eşecului, nu că mă simt tânăr... :)

    ReplyDelete