Fragment

Facea in fiecare dimineata un exercitiu de uitare. Pentru urmatoarele zece ore urma sa fie altcineva daca nu voia sa se scranteasca cu totul si daca voia sa-si plateasca facturile. Isi punea masca amabila si zambitoare a angajatului perfect, a sclavului pentru care orice sugestie a sefului e sacra, a colegului darnic si acoperitor. Putea sa treaca prin orele betege doar cu gandul ca zilele acelea nu puteau dura la nesfarsit. La urma urmei, undeva printre destine irupte peste efectul fluturelui, nici unui om nu i se poate cere mai mult decat poate duce. Doar ca masca aceea nesabuita i se lipea tot mai marsav de fata iar duplicitatea in revers ii sfasia muta cioburile ce isi cautau vitraliul in putinele clipe de dinaintea alunecarii ireversibile in apasarea de noapte a cosmarului urmat implacabil de cea de zi a mastii.

Intr-o dimineata...


@Violina - Ai dreptate Violina, probabil tocmai de-aici si farmecul vietii. Cum ar fi o existenta previzibila?