Profesorilor mei

Nu cred ca m-a facut cineva sa sufar mai mult decat cardul nesfarsit de profesori pe care i-am avut de-a lungul vietii. Am crezut romaneste, fiind nascut intr-o familie de intelectuali, ca "ai carte, ai parte". Nu cred nici acum ca este gresit. Dar nu mai cred de mult in profesori, in faptul ca ei iti pun tocul in mana si te fac om. Dimpotriva partea de ne-om din mine, de epava este ceea ce ei au creat. Exceptand cativa (ii numar pe degete), majoritatea n-au facut decat sa ma zvarle in abisurile cele mai adanci ale disperarii. Sa traiesc cosmaruri existentiale fara de care as fi putut sa traiesc pur si simplu plenitudinea vietii.

Unii ar spune ca stresul masiv pe care l-am trait in preajma lor, m-a facut sa-mi gasesc resurse pentru a infrunta primejdiile vietii dar eu stiu ca stresul (ma refer la distress nu eustress) intotdeauna sensibilizeaza si ucide cate putin.

Pot intelege ca profesorii sunt prost platiti, cu toate ca as adauga ca sunt mai bine platiti decat multe alte categorii profesionale. Le pot intelege frustrarea de a se fi oprit la acest tip de profesie care nu furnizeaza adevaratele satisfactii pe care le are un astronaut ori un navigator.

Ceea ce nu pot intelege este de ce inocenta elevilor/studentilor este calcata in piciore temeinic pana cand acestia isi epuizeaza cele trei dorinte magice astfel: sa dispara profesorii, sa dispara examenele, sa pot trai...Ceea ce nu pot intelege este de ce profesorii ii conving pe elevi/studenti ca nu vor fi in stare sa treaca vreun examen sau ca vor reusi vreodata sa le ajunga cu vreo prajina la nas.

Eram copil si ma uitam la profesori ca la niste zei; am inteles mai tarziu ca zeii, idolii isi desfasurau viata in orgii nesfarsite si se foloseau de puterile lor dupa bunul plac pentru a-i umili pe pamanteni.

Craciun Fericit tuturor!

In ziua in care Mos Craciun i-a suplinit pe profesori n-am mai chiulit

In seara asta din causul palmelor fetitelor cuminti rasar muguri iar inorogii isi lasa coamele mangaiate de baieteii ascultatori. Se vad mii de faclii oriunde privesti. Oamenii au decis sa arda ura, invidia, supararea, frica, disperarea... Focurile se unesc undeva la linia orizontului intr-o lava nesfarsita, se purifica si devin Nadejde, Credinta si Iubire.

"Ei bine, daca eu am format numarul gresit, tu de ce ai raspuns la telefon?" - James Thurber

Carul mare ramasese schiop de roata din spate. Cei ce observasera fenomenul, isi dadeau cu parerea. Astrofizicianul se gandea ca fusese vorba de implozie. Astronautul credea ca o gaura neagra a absorbit-o. Scriitorul metamorfozase astrul intr-o explozie poetica. Pictorul asezase in loc o intreaga constelatie.

Cheama-ma daca vezi in ochii mei fantani adanci...

Cheama-ma
daca vezi
in ochii mei
fantani adanci.
Patrunde-le
si mergi mai departe
catre oceanele tale.
Si nu ma alunga
atunci cand vezi
noroi.
Mergi printre radacini
catre inflorescentele
trandafirilor.

Un roman inaintea deschiderii evantaiului capitolelor

Mark nu mai putea suporta. Cand sortii se impartisera, lui ii fusese harazit sa traiasca in delirul unui alcoolic. Existenta lui incepea cu debutul delirium-ului tremens si se sfarsea cu trezia lui Sam piratul. Dupa care reincepea cu o noua betie.

Sobolani albi ii sfasiau organele interne, in vreme ce natura isi dezlantuia apocalipsa in interiorul fiecarui celule ce-l compunea.

Mark intelesese intr-o buna zi ca destinul poate fi ingenunchiat. Se luase la tranta cu acesta iar dupa trei zile si trei nopti isi mutase locasul in visurile unui student rebel.

J.M.G. Le Clezio si maladiile

In franceza boala este echivalenta cu o comunicare ingenunchiata, infranta, stramba; cu neputinta de a te exprima: mal a di(r)e - maladie. Cu alte cuvinte esti bolnav pentru ca nu poti exprima ceea ce te doare ori ceea ce te macina este atat de dureros ca nu se poate aseza in cuvinte. Si atunci transferi in plan fizic traumele psihice si mentale. Probabil pentru ca doar materializarea lor le poate reliefa adevarata forta pentru ceilalti. Si poate atrage ceva compatimire ori macar intelegere.

Le Clezio descrie magistral in nuvelele adunate sub titlul "Febra" insinuarile mentale, lava psihologica din spatele unor boli ca durerea de dinti, insolatia ori moartea insasi. Citesti pe nerasuflate curcubeul verbal al metamorfozarii personajelor prin boala si ramai cu gustul placut al unui final in care boala renaste personajul din propria cenusa, aduna cioburile risipite intr-un vitraliu mult mai reusit decat banalul geam care fusese inainte. Exprimarea terorii psihice duce in final la vindecare In "Ziua in care Beaumont a cunoscut durerea", Beumont isi reconstruieste imaginea de sine, renaste prin suferinta psihica verbalizata, si mai presus de toate se vindeca de atacul de panica survenit o data cu boala. In "Febra", insolatia il ajuta pe Roch sa-si manifeste agresivitatea ce-i macina sanatatea.

Tensiunea mentala pare ca nu se poate exprima decat cand integritatea fizica este amenintata; si totusi ceea ce ameninta integritatea fizica este tensiunea mentala insasi.

Marionetele

Marionetele se suparasera pe Gu papusarul. Isi desfacusera sforile si plecasera impreuna in padurea de la marginea targului. Plecasera in cautarea Zambetului, pe care-l vazusera uneori pe chipul lui Gu, dar sfarsisera inspaimantate in scorbura unui fag.

Intre timp Gu isi faurea alte marionete. Acestea, spre deosebire de cele cu tristete pe chipuri care disparusera nu se stie unde, aveau zambete largi desenate pe fete.

Pe cand cerbii isi urmau destinul

Cerbii isi inlantuisera coarnele in valtoarea luptei. Coarnele isi inchipuiau ca sunt valurile unui ocean, izbindu-se unul de altul, infasurate in tumultul rasaritului. Valurile visau ca sunt petale de trandafir spulberate in coama unui viscol. Petalele isi imaginau ca Frumusetea nu poate ingadui cerbilor sa lupte.

Ciresele

Desi se ivisera pe lume in acelasi pom, ciresele aveau destine diferite. Pe cea verde o necajeau suratele zicandu-i ca este o frunza. Cea parguita isi asumase soarta de a sfarsi intr-un compot. Doua plecasera in vacanta dupa urechea stanga a unei fetite zglobii. Si mai era si cireasa careia ii crescusera aripi intr-o buna zi; iar pentru ca nu putuse sa renunte la codita, devenise cometa.

Cand colindele imi mangaie auzul...

Maldare de muguri sugubeti isi ascund inca nasucurile in fulare polare. Noul An e mai neastamparat decat Vechiul An, furisandu-se tiptil asemeni unui haiduc in coviltirul bogatasilor rataciti in inima codrului. Cetina si dorul zapezii ma incatuseaza din toate partile intr-o dulce sclavie.

Inceput de saptamana

Fusese deprimat tot weekendul cu gandul la sedinta de luni. Ce trebuia managerul sa se umfle in pene la fiecare inceput de saptamana, cat de zmeu este el si cat de bicisnici ceilalti? Intelese pe propria piele cat de nesfarsita poate fi ura, intelesese asta de multa, multa vreme. Din pacate avea nevoie de slujba pentru a-si plati nenorocitele de facturi. Se culca imbrobodit in griji si nelinisti profunde.

Se trezi aproape de miezul noptii asudat si teribil de anxios. Avusese iarasi un cosmar. Se uita la ceas: 12am. Merse in bucatarie sa-si pregateasca un ceai calmant. Il bau cu sete si se culca la loc. Se trezi dupa o vreme si se uita la ceas:12am. Se gandi ca i s-a terminat bateria asa ca verifica ceasul din computer: 12am. Deschise televizorul care ii arata acelasi lucru: 12am. Il inchise numaidecat pentru ca se dadea un film de groaza.

Incepu sa lucreze la noul proiect pentru care era responsabil la serviciu. Dupa o vreme se uita la micul ceas din dreapta ecranului: 12.am. Reveni la televizor: 12am si aceeasi secventa din filmul de groaza pe care o vazuse cu ceva timp in urma. Afara, orasul dormea linistit.

Miracol cotidian

Mirarile isi inalta catargele plapande printre traseele neuronale ale unui baietel balai poposind pentru cateva clipe in imparatia viselor.

Pe cand Jim...

Il chema Jim si avea trei sprancene. Cu una adulmeca, cu alta numara iar cu cealalta golea sacii de rafie din capatul livezii. Nu-i raspunse lui Jim.

Aparente

La amiaza, norii imi par bule de sapun. Igienici si usori. Pe inserat devin pufosi asemeni unei pisici inainte de a naparli. Iar noaptea unii atipesc, altii vegheaza. Pentru ca veioza mea nu se stinge niciodata.

Sfarsit de toamna

Ierni microscopice in visul iepurilor tantosi. Imbratisand amnezia unui mugure. Adieri parfumate in jocul artificiilor curcubeice. Dimineti grabite catre nopti adapostind visele ratacite si focul din camin.

Nu conteaza...

Nu conteaza cati ani s-au dus, ci cate flacari mai ard in mine.
Nu conteaza cate razboaie am pierdut, ci in cate lupte voi mai purta stindardul.
Nu conteaza cati dusmani m-au ingenunchiat, ci cati prieteni m-au ridicat.

Vitralii pamantii

Martafoii jumiliti de vremea troglodita isi duc veacul pe varful muntilor ori in inima oceanelor. Astazi m-am trezit ca aveam un stol de iepuri speriati si o cireada de spice in poala. Ratacit printre vitraliile candelabrelor din camera de oaspeti.

Statornicie ori Despre Acela care vede cu sufletul

Muntele, duhovnic de stanca innodand pamantul de cer.
Fluviul, povestind malurilor intaiul Basm, incepand iarasi cu Cerurile si Pamantul.
Faclia nestinsa.

Jucausii timpului

Ziua nu apare in absenta noptii, ci in prezenta ei, doar ca adesea noptii ii place sa se joace de-a v-ati-ascunselea prin pesteri. Minutele nu trec, ele doar se insiruie in salba trecutului. Oamenii nu mor, ei pleaca pe taramul celalalt unde infrang zmeul ori gheonoaia dupa trei incercari. Timpul nu zboara pentru ca doar pasarile au aripi adevarate.

Toamna onirica

Roti de cascaval in frigidere magice. Pietricele magnifice, prafuite de colbul strazilor nepasatoare, incatusate in pavaje de ciment amnezic. Zambete si lacrimi invaluind chipurile ascunse in surdina bucuriei ori disperarii. Belsug sarac. Ploi fara stropi.

Si totusi, oameni buni, Toamna are si ea dreptul la vise.

Neuronul de balta

O idee se ratacise in paienjenisul gandurilor mele. Nu era nici mare, nici mica, nici firava, nici batoasa, nici limpede, nici tulbure. Era totusi diferita de alte idei. Diferita si usor razboinica. Razboinica, pentru ca neuronul de serviciu care cerne ideile era pentru intaia data in dubiu. Dubiu, pentru ca ideea nu putea fi pusa in cuvinte. Cuvinte, pentru ca doar ele pot fi uneori miracole. Miracole, pentru ca ele descriu ce inseamna a trai frumos. Frumos, pentru ca Estetica a fost unul din subiectele mele preferate de studiu. Studiu, pentru ca e trist a fi analfabet. Analfabet, pentru ca a pierit ideea. Ratacita in paienjenisul gandurilor mele.

Despre Bob (3)

Bob incepuse sa patrunda limbajul bolilor in care incercase sa-i vorbeasca mamei. Fusesera otite pentru ca nu mai suporta sa auda, fusesera raceli in care aproape ca isi pierduse vocea pentru ca nu isi mai gasea cuvintele, fusese acea blestemata peritonita pentru a-i demonstra ei ca poate naste si el in dureri infernale. Chiar si nepasarea de fatada sub care isi ascundea neputinta se exprima in dureri: isi fracturase o mana ca sa-l doara in cot si dezvoltase afectiuni in parti mult mai intime ce exprima acelasi tip de nepasare in intelepciunea populara.

Pe langa durerea inumana pe care o resimtea, Bob avea insa resurse nebanuite. Bolile se metamorfozau in covalescente primavaratice de unde renastea din propria cenusa...

Dincolo de

Suspine inabusite in coltul de miazanoapte al toamnei. Peste adieri de rogojini inlantuite cosmosului carabusilor. Sub jivine sifonate de rasarituri caleidoscopice. Impletite in siraguri simfonice de codri milenari. Printre grindini narcisice spulberand chemarea Izvorului Mirarii.

Plecarea Toamnei

Doua lanuri pustii si-un zambet. Presarate pe corabia unui anotimp. In lacrima unei iubiri neincepute. Sub pleoapa unei cascade izvorand din inima unui curcubeu amnezic.

Poveste cautandu-si continuarea

Doua comete isi incepusera veacul in gusa unui curcan. Erau doua margele rosii-alburii cu nimic diferite de celelalte sfere din colierul curcanesc. Curcanul era total depasit de ceea ce i se intampla si-atunci s-a hotarat sa ceara sfatul Copacului Intelept. A strabatut trei zile si trei nopti bataturi absolut fascinante intreband in stanga si-n dreapta unde isi afla locasul Copacul Intelept. In seara celei de-a treia zile o gasca rebegita i-a spus ca a aflat in urma cu trei ani de la o ciocarlie sprintara ca intaiul pas pentru a ajunge la Copacul Intelept este a zbura. Dupa lectii intensive de zbor, curcanul a reusit sa se inalte deasupra cotetelor si sa leviteze acolo pentru cateva ceasuri.

Posibile continuari

1. Curcanul invata maiestria zborului si continua, depasind urmatoarele obstacole pana la Copacul Intelept. Prea stereotip.

2. Curcanul se trezeste intr-o zi zburand in inaltimi. Prea frumos.

3. Curcanul intelege ca nu va putea zbura vreodata. Prea trist.

Despre Bob (continuare)

Bob se trezi a doua zi odihnit, relaxat ca niciodata. Incepuse sa inteleaga.

Intelegea ca viata lui fusese un nesfarsit scenariu al incercarilor de a indrepta relatia cu mama. Intelesese ca relatiile cu femeile care se perindasera in viata lui fusesera un lung drum al suferintei. O lasase sa plece pe prima lui iubire din pricina mesajului inconstient "Tu nu ai dreptul sa fii fericit". Acelasi mesaj isi urmase destinul cu fiecare femeie frumoasa, inteligenta, inspirationala, unica ce-i aparuse in cale. Se casatorise intr-un final cu o fata relativ pe placul maica-si, incercand mai mult sa uneasca doua singuratati paralele, doua destine in cautarea a ceea ce numeau ceilalti "normalitate". Intr-o incercare de a repara relatia cu mama.

Relatia avusese suisurile si coborasurile ei; suisuri pentru ca Ana, sotia lui - isi asumase reale atribute materne, suportive; coborasuri pentru ca Bob se zbatea sfasiat intre ceea ce "invatase" din frageda pruncie ca femeia nu poate aduce nimic bun si aspiratia lui netarmurita de a-i demonstra mamei ca totusi merita sa fie iubit. Se indepartase apoi de Ana, pentru ca nu avea o alta alternativa, se indepartase de ea intr-un fel daunator relatiei, pentru a se putea apropia intr-un mod constructiv. Asa cum incercase cu mama. Trist era ca Bob nu putea vedea ca Ana era cu adevarat frumoasa, inteligenta, inspirationala, unica. Proiecta in ea doar acea cruzime de care se impartasise la venirea lui pe lume.

Intr-o alta secventa a scenariului vietii lui, desi isi dorise foarte mult un baiat, nu avusese decat o fata. Si se oprise aici. Intr-o incercare de a repara relatia cu mama. Mia, fiica lui resimtise povara misoginismului taticului ei, si ii traia la randu-i tristetea adanca, ca o fiica iubitoare. Povestea mergea mai departe...

Pana cand Bob se hotarase sa schimbe scenariul.

Bob realizase intai ca el era singurul care putea avea grija de micutul Bob, Ana si Mia purtasera nedrept povara lui Bobita. Si-l ingrijise de-atunci pe Bobita cu atata dragoste cat nu poate fi cuprinsa intre mare si cer.

Apoi luase cel mai frumos buchet de flori din lume, i-l daruise Anei sarutandu-i mana, si-i multumise pentru toti anii, lunile, zilele si orele in care ii suportase exploziile emotionale, in care ii fusese alaturi pe drumul cotit al impacarii cu maica-sa. Fusese surprins sa afle ca desi ranita, Ana il iubea inca.

Apoi ii sarutase fruntea Miei, cerandu-si iertare pentru ca rolurile de parinte-copil se amestecasera uneori. Fusese surprins sa afle ca desi simtise uneori lipsa taticului ei, el fusese adeseori Eroul ei.

Bob pleca spre casa parinteasca. Ultimele fraze din scenariul cel bun isi asteptau asezarea in pagina...

Despre Bob

Bob era un tip fericit, implinit...In ochii celorlalti, fie ei dusmani sau prieteni. Devenise cunoscut in lumea buna provocand invidia primilor si bucuria celorlalti. Succesul i-i apropiase de fapt mult si pe unii si pe altii. Sau le amplificase sentimentele de un tip sau de altul.

De fapt, Bob se simtea adesea trist, sfarsit, la limita colapsului. Atunci cand in singuratate putea fi sincer cu el insusi.

Bob nu putea accepta cruzimea. Bob nu intelegea de ce in functii de sefi sunt pusi de cele mai multe ori sadici neinduratori, de ce exista macelarii, de ce exista vanatori, de ce oamenii nu citesc "Moartea caprioarei"...

Bob traise la o varsta foarte frageda experiente socante cu animale ucise violent. Iar asta, pentru ca se intamplase atunci cand el era vulnerabil, il marcase pentru toata viata. Iar atunci cand vedea un animal suferind, devenea baietelul speriat, ingrozit; ramanea fara reactie ca si cand lumea intreaga s-ar fi prabusit peste el. Se simtea la fel si atunci cand ceilalti se napusteau asupra lui cu rautate ranjinda, cu bucurie sadica; incremenea neputand sa inteleaga de unde atata cruzime inversunata. Redevenea copilasul neputincios care fusese supus el insusi cruzimii fara margini intr-o amintire ingropata de mult in cele mai profunde straturi ale inconstientului; ingropata pentru ca aducerea ei in constient ar fi provocat ravagii insuportabile.

De fapt, Bob indraznise. Indraznise sa mearga in cele mai adanci fantani. Gasise ceva amintiri care se legau cu durerea pe care o simtea cand vedea animale suferind dar se simtea ca in fata unui zid. Stia ca exista ceva dupa acea bariera; ceva inuman de dureros, dar nu mai putea continua. Pe de o parte ii era frica de ceea ce putea intalni acolo, pe de alta ii lipseau instrumentele pentru a sparge zidul. Amintirea care nu se lasa cucerita dar care il asalta in moduri si chipuri stranii nu venea de fapt pentru ca nu era de ordin mental, nu era ceva ce pute fi intrupat intr-o imagine ori un gand; era doar corporala.

Cu ajutorul unui hipnoterapeut Bob regresase pana la momentul nasterii. Putea simti acum corporal violenta pe care i-o provocase nasterea. Putea simti de asemenea durerea inumana a mamei si cum el se urase o viata intreaga pentru ceea ce credea ca era "vina lui" - insesi aparitia pe lume. Se ura pentru ca exista. Se ura pentru ca maica-sa decisese sa nu mai aduca alti prunci pe lume din "vina lui". Nu suporta sa vada cruzime in lume pentru ca ii deschidea rana "cruzimii proprii".

Bob planse ca un nou nascut, amarnic si fara speranta; Bob intelese de ce putuse sa aiba o relatie normala cu taica-sau dar aceea cu mama fusese adesea zdruncinata, stamba, nedreapta. Bob respira profund mergand spre sofaua din sufragerie. Si pentru prima oara dupa ani lungi de insomnii aluneca intr-un somn profund, odihnitor, fara vise.



TO BE CONTINUED.

Gandurile din scorbura

Doua ganduri ferchezuite isi duceau veacul in scorbura unui mar paduret. Pe-o insula ramuroasa. Pe timpanul unui paranoic. Intr-o pestera incremenita in timp. Sub pleaoapa unui carabus. Oglindit intr-o boaba de roua. Pe-o frunza. Din pictura unui copac. Pe ale carui ramuri cresteau vata pe bat si ganduri bune. Care se ferchezuiau si-si duceau veacul in scorbura unui mar paduret. Pe-o insula ramuroasa.

Cand a naparlit soparla?

Doua lumini strabateau Pestera. Una era jucausa, rotunda si catifelata;cealalta era grea, scortoasa si ascutita. Prima lumina a incalzit si infrumusetat Pestera. A doua lumina s-a imprietenit cu intunericul. O stalactita isi ferchezuia barca. Pentru ca Timpul pandea din amonte. Un fir de iarba ratacit uitase sa ofileasca. Pai daca ursii hiberneaza, de ce a patra soparla a naparlit?

Catre hibernare

Pe cand doua fire de iarba se duelau inversunate pe coama unei adieri, toamna se foia in spice si panusi pentru ca incepuse sa miroasa a pita coapta in inima muntilor. Ploaia biciuia cu fulgere jucause umbrele noptii printre dare groase de ceata si noroi iar leul se gandea cum supusii sai vor intineri cu inca un anotimp.

Ascunse in inima miristii

Sorbea dintr-o cinzaca de liniste pe-o margine apusa de vifor boreal. Urca si cobora in acelasi timp. Pentru ca hiena si iepurasul se cuibarisera in aceeasi vizuina. Oglindita intr-un bob de roua. Pe pleoapa unei salcii. Pe malul unei tristeti somnoroase. Intr-o inima insingurata. Pe-o miriste.

Daca...

Daca iepurasii ar avea cornite de melc iar lupii dinti de pensionar fudul, pamantul ar avea forma de piramida iar luna ar fi perpendiculara pe Ursa Mica. Daca la capatul ciorchinilor de porumb ar atarna luceferi, iarna ar incolti in iazuri de curcubee iar cenusa diminetii s-ar juca de-a Hotii si Vardistii in vatraiul noptii.

S-au adapat cerbii?

Era bolnav de toamna si o dara de cafea ii ingropa aburul de macese sub pinteni. Avea sapte ochi si mirosea ultrasunete cu patru dintre ei. Cu urechile isi vopsise claia de sfori din varful degetelor si pianul din varful claviculei. Pe urma se ingenunchiase cu trei tufisuri si un zambet. Fiindca nu gasise ceasul desteptator si nici bufnita in sertarul din tavan. Pai daca m-am trezit, cum pot sa stiu daca cerbii s-au adapat inca?

La o rascruce de drumuri

Atunci cand imi masor drumul in kilometri, devin frate de cruce cu Matematica, cu Fizica si cu celelalte stiinte exacte. E o fratie clara, frumoasa, definitiva. Ma simt inconjurat de calm, de echilibru, de puritate.

Uneori, insa bornele kilometrice nu ma mai multumesc, sunt prea perfecte, prea rigide, si de multe ori un kilometru incorporeaza de fapt mii de alti kilometri. Aici, cararea mi se intersecteaza cu aceea a Artelor...

Pe cand ploaia se logodea cantarii cocosilor

Vitraliile innourate nu mai erau bizare ca alta data. Pareau acum doua caprioare anexate unei cirezi de muguri. Stancile isi coborau abisul dezmarginit in cautarea Uriasului Muntilor. Luna isi uitase numele si se redefinise in balta din capul satului. Mirosea a flori de camp si aburi de macese coapte.

Iubesc toamna...

Iubesc toamna pentru rodnicia ei...
Iubesc toamna pentru nostalgia ei...
Iubesc toamna pentru claile cu fan...
Iubesc toamna pentru strugurii copti...
Iubesc toamna pentru iarba inca verde...

Atunci cand mi-e greu...

Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la privirea calda a mamei,
Edenul copilariei mele.

Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la prima dragoste,
Edenul adolescentei mele.

Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la atingerea imposibilului,
Edenul tineretii mele.

Si totul devine usor.

Carciuma si Coaforul

Sunt doua lumi absolut fascinante, cu legile lor proprii, spatii exclusiv rezervate unei jumatati din populatie. Sau celeilalte. Adevaratul potential al masculinitatii/feminitatii il regasim in cele doua locasuri de cult.

Femeile nu vor intelege vreodata de ce partenerii de viata isi regasesc rostul de a fi in bodega din colt, dupa cum barbatii nu vor putea pricepe cum o vopsea de par si zece bigudiuri pot alina dureri nestiute.

Cand barba-su sta ore-n sir la Fane la Bufet, discursul Maricicai e plin de epitete total diferite de cele pe care i le aplica "baietii". Cand se intoarce acasa pe cele sapte carari, Nelu devine din animal salbatic (paraleu, tigru)- domestic (bou, magar, porc).

Cand Maricica petrece cateva ore la Cosmetica, impartasind cu surata cosmeticiana ultimele noutati (in limbajul lui Nelu - barfe), Nelu o ia la trei pazeste ca se moteaza ca sa-i faca ochi dulci lui Costel, vecinul de palier, sa-l faca pe el de ras in scara blocului.

Maricica si Nelu sunt totusi un cuplu fericit. Ei au inteles ca fiecare are nevoie de spatiul sau personal in care sa-si dezvolte adevarata natura, fara a-l sufoca pe celalalt, fara a-i impune propriile valori. Maricica a fost o data la carciuma, a strambat din nas la vederea "betivanilor" si s-a dus ata la Coafor. Nelu si-a luat inima in dinti si s-a dus sa-si faca pedichiura. Dupa zece minute in care a invatat despre alaptat, screening de col si durata variabila a menstruatiei s-a intors val vartej la Carciuma.

Maricica si Nelu si-au redescoperit pasiunea pe care n-au mai trait-o din tinerete. Sambata, cand ea se intoarce de la Cosmetica si el de la Bar se plimba la brat prin Cismigiu admirand statornicia copacilor si verdele crud al ierbii.


P.S. Gigel, fiul lor, nu mai e un chiulangiu. Anul acesta a fost de fapt premiantul clasei iar peste vara a muncit, economisind bani ca sa-si cumpere primul moped.

Arbori si Muguri

Sunt frunze
Care cad
Pentru a le permite
Mugurilor
Sa creasca
Pe ramurile
Ciuntite
De toamna.

Sunt ramuri
Insomniace
Care nu-si uita
Frunzele
Ofilite
Preferand
Sa-si ciunteasca
Mugurii.

Si sunt
Muguri
Care imbobocesc
Dincolo
De frunze
De ramuri
Ori de arbori.

E usor si e greu

E atat de usor sa umblu-ntre stanci,
Vitraliu pierdut printre cioburi grele.
E atat de greu in abisuri adanci,
Pandit de dihanii haine si rele.

E atat de greu prabusit in tarana,
Cand soarta-mi usuca si ultimul cer.
E atat de usor sa ma-inec in fantana,
In grindini apuse de iernaticul ger.

E usor si e greu sa merg mai departe.
Ma opresc, si continui si iar ma opresc.
E usor si e greu atunci cand am parte
De splendori, de blesteme si de prea omenesc.

Marcu isi amintea ca il intalnisera pe Averescu inainte de Anul Nou pe o strada cu case ingropate in omat pana la prasele.
- Marcule ori ti s-au intersectat neuronii ori ti i-ai pus pe bigudiuri, marai Bratu. Cu Averescu ne-am intalnit asta vara la chefu lu' Porcu, eram toti facuti manga in afara de voi doi. Va auzeam ca prin ceata cum criticati nu stiu ce ratiune pura si practica. Ce ba ne invata ala pe noi cum sa gandim, cand el n-a iesit din satu' ma-si toata viata.
- Mai Misule, intai citeste si pe urma da-ti cu parerea. Oricum pe Averescu l-am intalnit prima oara asta iarna; la petrecerea de care vorbesti eram prieteni de mult, era cred a noua sau a zecea intalnire cu el.
- Ai ca ma superi Dane, acu' ma faci betiv sau cum? La Porcu la sindrofie l-am vazut prima oara in viata mea, ce ceapa ma-si.
- Ai dreptate Misule, ceda Marcu insa stia ca are dreptate. Se intreba cum amintirile se puteau distorsiona atat de adanc in mintea unei persoane suferind de alcoolism. Cum trasele neuronale capata directii surprinzatoare terminandu-se intr-un fel de ciorba de memorie.

...

- Dane, trezeste-te
- Ce.. ce vrei?
- Hai ma ca ne asteapta Averescu sa mergem la teatru.
- Vine si Bratu?
- Care Bratu?
- Misu Bratu.
- Ce-ai visat ma? Care Misu? Hai mai repede ca intarziem.

Timotei se ruga Toamnei

Primavara era mult prea frageda, Vara mult prea fierbinte, Iarna mult prea geroasa, si la urma urmei o Toamna rodnica il adusese in lume, cine il putea asculta mai bine?

Era intaia oara cand ii ceruse ceva Toamnei, si de fapt nu ceruse nimic nimanui vreodata; era insa un lucru greu, aproape imposibil pentru Cel De-Al Treilea Anotimp. "Cum as putea sa-i adorm insomniile bietului Timotei?", se intreba macinata de ganduri.

- Timotei, iti amintesti ca Mircea Eliade dormea 4 ore pe noapte, pana cand s-a infuriat ca Alexandru cel Mare dormea 2 ore, si l-a urmat apoi, ajungand un octogenar fericit.
- Eu nu sunt Eliade, am nevoie de somn ca de aer, nu mai pot trai asa, te rog fa ceva, stiu ca iti sta in putere, e singurul lucru pe care ti-l cer.

- Timotei, iti amintesti acea parabola in care Ion ajunse in ceruri si isi vazu viata pe un ecran; erau adesea 2 urme de pasi, dar in momentele cand ii fusese mai greu era o singura urma de pasi, si-atunci ifuriat intreba: "Doamne de ce m-ai parasit atunci cand mi-a fost mai greu, cum ai putut, unde erai atunci?" iar Domnul cu umilinta ii spuse "Este o singura urma de pasi pentru ca atunci te tineam in brate", iar Ion pleca capul si intelese.
- Nu pot spune ca nu ma trec fiori cand reascult parabola asta, dar tot ce stiu e ca am nevoie de somn, Toamna.

- Dupa cate inteleg Timotei, insomnia iti este cel mai mare dusman. Acum ma gandesc la Constantin Noica, inteleptul care n-a putut intelege tristetea. Ti-aduci aminte de intamplarea pe care o povesteste Plesu, cand autobuzul trece pe langa ei si nu opreste, iar in vreme ce tovarasii de drum, ucenicii lui se intreceau in injuraturi si blesteme, Noica le spune calm: "de ce sa-l reclamam cand ne putem imprieteni cu el", asa cum in tehnicile asiatice luptatorii se incarca de energia oponentilor in loc sa si-o epuizeze pe a lor.

Si pentru ca vorba unui proverb chinezesc, a-l ajuta pe viitorul pescar inseamna a-i da o undita, nu a-i aduce peste, te las sa te imprietenesti cu insomnia ta, si cred cu tarie ca o vei si adormi curand, spuse Toamna indreptandu-si pasii spre Iarna vijelioasa.

Tatiana Stepa

S-a implinit deja o luna de cand nu mai este printre noi. Ea a fost cea care ne-a daruit cu-adevarat poeziile lui Paunescu, cu vocea ei atat de duioasa, atat de catifelata, atat de delicata. Mi-e teama ca Maria Sa Poezia nu va mai avea aceeasi prospetime cu plecarea ei, iar frumusetea se va rani mult mai adesea.

Ganduri despre creatie

A scrie este o calatorie fascinanta in necunoscut. Nu stii niciodata unde te poarta pasii, si nu se termina vreodata.

Incep un vers si ma surprinde cum singur isi gaseste rima, si-apoi se prelungeste intr-un altul mai frumos, mai infasurat in metafore, pe care le descopar abia dupa o vreme.

Creez un personaj si il simt cum isi traieste viata intr-o directie total opusa de cea pe care l-am indrumat eu. Ba chiar il simt cum imi schimba mie insumi viata, cum imi ia condeiul din mana si ma creeaza la randu-i.

Sunt un papusar caruia chipurile de sfoara i-o iau intotdeauna inainte. Sunt un chitarist ale carui corzi canta inainte de a le atinge.

Intaia Iubire

Ce-as putea spune despre prima iubire? Ca este adevarata? Ca dureaza toata viata? Ca nu se poate uita? Ca inspira?

Nu ma refer la o privire ascunsa la botoseii colegei de gradinita, ori la colega de banca din clasele primare pe care o trageam de sortulet si-i daruiam culorile mele. Nu ma refer nici macar la bataile inimii care mi se accelerau atunci cand colega de la B din scoala secundara aparea in curtea scolii.

Ma refer la iubirea adolescentina din anii de liceu pe care o simt uneori avand o existenta proprie, paralela cu a mea. O simt crescand, regresand, dar existand mereu in cuibul afectivitatii mele. Spun ca are o viata proprie pentru ca e, surprinzator, legata foarte putin de persoana careia ii este dedicata, e strans legata de mine, vorba intelepciunii strabune, ne compune ceea ce iubim, nu ceea ce ne iubeste. Pe urma imi este paralela pentru ca o simt cum se metamorfozeaza, capata chipuri noi fara ca eu sa o pot controla in vreun fel.

Prima Iubire nu dispare o data cu persoana iubita, si neavand obiect, doare. Ea nu poate fi inlocuita cu o alta iubire, daca incercam asta, noua iubire va fi o iubire stramba, nedreapta. Ea poate fi totusi ingrijita pentru ca mai degraba decat fiind a celei plecate, este a noastra, si ingrijind-o avem grija de noi insine.

In loc sa-mi distrug prima iubire, cautand defectele celei plecate ori mai rau, provocand un duel, am cautat sa ingrijesc ce-am castigat din ea, si am invatat atat de multe lucruri frumoase...am invatat printre altele sa zambesc necunoscutilor, si sa ma incarc de reciprocitatea zambetului lor, am invatat sa vad vesnicii intr-o floare care inca nu s-a ofilit, am invatat ca o lacrima de tristete se poate transforma atat de usor intr-o lacrima de bucurie. Si nu doar am invatat, am cultivat aceste lucruri, asemeni unor seminte in campul pustiu si le-am impartasit cu ceilalti de-atatea ori...

Ce-as putea spune despre prima iubire? Ca este adevarata? Ca dureaza toata viata? Ca nu se poate uita? Ca inspira?

Scrisoare catre Timotei

Nu mai e mult si soarele va apune. Ii scriu acum lui Timotei, lui Tom asa cum ii spun prietenii adevarati, cei ce locuiesc pe arca aceluia cu cartile, pentru ca mi-as dori ca azi sa se culce devreme si sa adoarma de cum pune capul pe perna, si apoi sa viseze, iar dimineata visele sa-i fie implinite deja.

Timotei poate dormi linistit, pentru ca asa cum Iri ii spunea candva, lumea ii multumeste pentru ca a infrumusetat-o. Timotei poate dormi linistit pentru ca asa cum So ii spunea candva poate sa alerge pe nori, sa le mangaie pufosenia si sa se joace cu ei. Tom a facut chiar mai mult, a scris despre ei si despre mierea care curge din astrul ceresc care-i insoteste in calatoria lor. Timotei poate dormi linistit...Si poate visa frumos...Si visele i se pot implini...

Timotei poate dormi linistit pentru ca se poate scutura de regrete, de tristeti, de anxietati, de rusini, de vinovatii, de pierderi. Se poate dezbraca de ele ca de niste haine. Stiu, Timotei ca ti-au tinut de cald uneori, au avut rolul lor in viata ta, atunci cand infrigurat cautai un adapost si nimeni nu-ti deschidea usa iar mainile iti erau legate de sfori nevazute. Dar acum ai descoperit ca franghiile au cazut ca si cum n-ar fi existat vreodata, iar hainele nu-ti mai tin de cald, iti sunt doar poveri care te ingreuneaza. Smulge-ti acum haina regretelor, vezi ce usor te simti fara ea? Iar acum scoateti- le pe celelalte, una cate una...Stiu, n-ai fi crezut sa mai fii vreodata Timotei. Erai cand Timotei deprimatul, cand Timotei neputinciosul...acum esti doar tu insuti.

Cat priveste hainele, tu decizi ce sa faci cu ele, le poti pastra in lada cea veche si imbraca din nou cand vei simti nevoia, le poti da altcuiva, ori le poti arde pentru totdeauna. Te rog un singur lucru. Lasa-le in anticamera in seara asta, nu le lua cu tine in dormitor. Pentru a nu-ti frig totusi, imbraca-te cu haine pe care le-ar imbraca Timotei implinitul, Timotei zambitorul, Timotei sufletistul, Timotei fericitul; iarasi e alegerea ta, poate fi o alta haina.

Iar dimineata povesteste-mi visele, sau spune-mi ca ti s-au implinit.

Timotei indraznise...

1. Timotei indraznise. Nimeni nu-i spusese Timotei vreodata. Asta pentru ca nasterea lui fusese una foarte grea si pentru el si pentru maica-sa, apoi fusese unul dintre acei copii bolnaviciosi, sensibili, delicati, asa ca pentru a-i da sanse de supravietuire, cei apropiati hotarasera sa-i spuna Bibi. A schimba numele unui prunc muribund reprezenta o a doua nastere in comunitatea lui Timotei, o a doua sansa data vietii. Intr-adevar, baiatul se inzdraveni iar numele de Bibi ii deveni drag cu timpul, totusi adesea, cand in singuritate medita la sensul existentei lui, viata ii parea asemeni unui joc de puzzle in care piesele se imbinau stramb, imperfect, fortat.

Timotei traise ca Bibi timp de jumatate de veac, dar in sfarsit indraznise. Indraznise sa le spuna celorlalti ca numele lui era Timotei. Indraznise sa fie Timotei, sa deseneze lumea in culori timoteice, sa-si lase aripile atrofiate sa creasca. Era cu-adevarat Timotei, iar acum putea intelege era de ce vazuse lumea atat de distorsionata. Multi continuau sa-i spuna Bibi din obisnuinta ori din superstitie, dar el stia ca Timotei era acum puternic, aproape invincibil prin supravietuirile repetate ale lui Bibi.


2. Timotei indraznise. Isi amintea prima data cand fusese diagnosticat cu depresie, cu cata manie privise reteta prescrisa de Marinescu psihiatrul. Ce stiau doctorii? Stiau sa puna diagnostice, sa sfasie inimi. Depresia era un cuvant magic pentru ei, un cuvant care ingradea destine blocate in tristeti nesfarsite. Isi amintea ca luase medicatia si ii fusese mai bine, chimia creierului fusese ajutata sa deseneze lumea in culori ceva mai vesele, mai serotoninice, mai luminoase. Era uman totusi sa fie vesel atunci cand firesc era sa fie trist? Era normal sa-si ucida in mod artificial nefericirea, sa traiasca clipa fara sa mearga la radacinile tristetii s-o smulga pentru totdeauna, fara a o mai lasa sa recidiveze vreodata? Si atunci Timotei indraznise. Indraznise sa inteleaga sensul ascuns al bolilor si accidentelor pe care si le creease de-a lungul timpului. Indraznise sa inceapa un sinuos, complicat dar implinitor proces de autovindecare. Indraznise sa-si inchee nesfarsitele travalii de doliu.

Seninatatea dobandita ii tulbura cumva pe cei din jur. Obisnuintele se sfarama greu, si nu stiau cum sa reactioneze. Timotei deveni pe nevazute un maestru spiritual, iar in comunitate nu mai existara nici boli, nici accidente. Discipolii lui se raspandira prin alte sate iar tristetea muri pe nevazute pretutindeni.


3. Timotei indraznise. Realizase ca iubirea ii apartinea, era parte din viata lui si ii vorbise Miei. Fusese surprins sa afle ca Mia stia si ii impartasea sentimentele. Timotei se simtea totusi prea batran in ani si prea fraged in sentimente...


4. Timotei indraznise. Timotei era profesor de literatura intr-un catun de stepa unde soarele uita uneori sa apuna. Amnezia soarelui se intampla insa numai pentru el, caci nopti nesfarsite de insomnie ii bantuisera existenta de ani buni. Ura si iubea ceea ce facea, sfasiat intre a renunta definitiv la dascalit si a se dedica scriiturii sau a continua sa fie 'domn profesor' daruind luminite de cunoastere celor catorva elevi inca interesati de carte. Timotei indraznise sa-si priveasca chipul in oglinda gestaltica a vietii. Vazu un copilas balai plin de rani supurand. Undeva departe in adanc putu vedea o rana profunda pricinuita de tradarea celor care il parasisera atunci cand avea mai mare nevoie de ei. Nici o logica nu ii putea explica baietelului ca ei trebuiau sa plece "la oras" atunci cand capsorul lui avea nevoie de o poala calda unde sa se odihneasca. Apoi o rana urata, greu de suportat, de umilinta isi facu aparitia in oglinda. Fusese pricinuita de primul sau profesor de literatura, unul caruia i-ar fi stat mult mai bine in postura de plotoner major. Devenise oare profesor de literatura pentru a demonstra ca se poate si asa, sa le insufli copiilor dragoste de lectura, nu groaza, nu anxietate, nu chiul? O facuse oare din spirit de demonstratie, ingenunchindu-si adevarata vocatie, singurul lucru care-i permitea de fapt sa traiasca cu adevarat? Timotei indraznise. "Biblioteca nu mai este a lui Noe, va fi de acum a mea", isi spuse Timotei si incepu sa reciteasca "Desertul Tatarilor".


5. Timotei indraznise. Timotei isi scuturase regretele, tristetile, anxietatile si isi scria propria poveste. Nu pe hartie, nu in vorbe. Cu inima, alaturi de cei dragi. Timotei indraznise...

Blanescu si Militaru se intorceau din misiune...

1. Blanescu si Militaru se intorceau din misiune. Aldulescu ii vazu de la distanta cum se apropiau de clopotnita satului. Blanescu era inalt, zvelt si pletos. Militaru avea trasaturi dure, era musculos si parea nascut din praselele unui tun. Ce il frapa pe Aldulescu de cum ii vazu erau ochii de un albastru metalic ai lui Blanescu. "Poate si-o fi pus lentile de contact" gandi cu voce tare fara sa poata intelege de ce un ins cu cei mai catifelati ochi caprui din lume isi strapunge naturaletea.

2. Blanescu si Militaru se intorceau din misiune. Vrabiuta ii urmarea din scorbura delicat netezita de vanturile blanzi ale primaverii. Cand vazu ca nu aveau pustile cu ei, isi scoase puisorii pentru o noua lectie de zbor.

3. Blanescu si Militaru se intorceau din misiune. Corzile unui pian dezacordat le indulcea putin oboseala acumulata peste ultimile saptamani. "Halucinatiile auditive sunt ceva mai prietenesti decat cele vizuale la unii pacientii suferind de stress post-traumatic" le spuse profesorul Petculescu studentilor. "In acest caz avem de-a face cu pierderea celui mai apropiat tovaras de lupta", continua lectorul.

4. Blanescu si Militaru se intorceau din misiune. Violla isi imbratisa plangand iubitul, intrebandu-se intr-una daca nu cumva un alt vis ii mangaie ploapele. Odetta nu se bucura, nu era nici trista, de fapt plecase de mult din viata grenadierului.

5. Blanescu si Militaru se intorceau din misiune. Blanescu era poet iar Militaru romancier. Fusesera sa infrumuseteze lumea cu sufletele incendiate in jarul creatiei dar inundatiile ii blocasera intr-un catun in munti.

Imbratisare Onirica

Galeti cu luni pescuite din fantana dinspre capatul ulitei isi varsau imanenta in jgheabul de catifea. Hamaiturile cainesti acompaniate de taraitul greierilor flamanzi indulceau sinistrul anotimp al noptii. Ramuri suspendate in cautarea radacinilor istovite din inchipuirea Uriasului Muntilor isi incrucisau mania in elipse sangerii.

Apoi, ploape simetrice si intedeschise intr-un hamac...

Atunci cand...

Atunci cand lacrima unui copil inghite oceane...

Atunci cand hiena hulpava isi batjocoreste prada...

Atunci cand clopotele isi ard tristetea in iazuri...


Ceva se frange in dorul de viata al Inteleptului Muntilor.

Miracole Cotidiene

Tu orhidee plapanda, mistuita de dorul flacarii ce ti-a pus rod in lujeri.
Tu fluture firav, lacrima de catifea a larvei incendiate in vesnicia clipei.
Tu poezie, umbra de lut a splendorii smulse din cantecul lebedei.

Se spune..

Se spune ca pesimismul este adanc inradacinat in firea umana. Este omenesc, preaomenesc a fi trist. A deveni optimist presupune in consecinta un efort, care sta totusi in puterea noastra plapanda. A zambi cere energie...

Se spune ca atunci cand un altul te tranteste in tarana, el este acela care poarta vina; dar daca decizi sa ramai acolo unde te-a lasat, tu esti acela ce porti o vina si mai mare...

Si se mai spune ca uneori trandafirii infloresc in decembrie iar ciresii se coc in ianuarie...

Jocul Cuvintelor

Livada. Si doua visine batrane si acrite din pricina grindinii care si-a uitat anotimpul.

Padure. Si lilieci rataciti printre cucuvele cu pene demodate si scoase din garderoba prafuita.

Miriste. Si fire de iarba maniate in lipsa orizontului de-a deveni copaci.

"acum cand scriu ca si cum as urla"

Oare stii...De cate ori am sarutat talpa sub care ma striveai?

Imi regasesc cu greu punctele cardinale pe cararea onirica dintre revelatie si cosmar.

Calote glaciare mi se topesc inca in jarul inimii. Gramezi de mucegai se metamorfozeaza in farame de miresme. Aud clinchetul cioburilor de speranta pe care le recompun iarasi si iarasi in vitraliul pustiit.


E vara si raza oglindita in lacrima unui trandafir mi-a amintit de tine...

Jocul Cuvintelor

Saream de-a-ndaratelea peste miresme galbene de abajururi sub pleoapa Uriasului care ne visa un pic mai albastri si mai inaripati. Mainile tale imbratisate in chip de clepsidra isi numarau minutele in faguri de speranta iar eu imi impleteam iluziile in cingatori de mirari jucause. Genunchii mei ascultau cu evlavie trilurile ploii iar buzele tale priveau cu veneratie abisul clipei. Tu intelegi de ce vine un timp cand Uriasul se trezeste?

Jocul Cuvintelor

Mirarea noastra ludica se izbea de toamne metafizice pe cand roua din lacrima caprioarei se stinsese de mult in minutul cascadei. Alergam cu pasi retezati si intorsi peste crengile sprancenate ale candelabrului din camera de oaspeti printre calimari de blesteme si lujeri de noroi. Nu erau argintii. Erau atrofiate pentru ca le lipseau mugurii. Tu ti-ai smuls o petala de zambet iar eu una dintre inimi. Cea fara ventricul si cu trei raze. Dinspre apus. Pentru ca soarele amnezic isi inhamase busola paralelipipedica la ferigile translucide.

Drama Poetului

A-i cauta prea omenescul de dincolo de versuri este un alt mod de a nu-l citi.

A-i diseca viata prin cuvinte straine sufletului sau este un alt mod de a nu-l pricepe.

A-ti intoarce capul atunci cand iti iese in cale este un alt mod de a nu-l iubi.

Iubirea Stelelor (sau Ce-mi imaginez. Catre Inteleptul care sta de multa vreme la taifas cu o Stea si are de fapt raspunsul)

Stelele iubesc ochii care le privesc in mii de feluri si nuante. Ele oglindesc intrebarile muritorilor in forma raspunsurilor. Ele mangaie sau cutremura, adie sau vin in chip de taifunuri, picura sau inunda dupa cum privirile chematoare le-o cer.

A trai pana maine

A trai pana maine inseamna a-i da zilei de ieri un rost.

A trai pana maine este sansa impacarii cu noi insine.

A trai pana maine inseamna a istorisi o noua poveste.


Da, merita sa traim macar pana maine.

Tu ce crezi?

In cate chipuri isi iubeste arborele codrul?

In cate moduri isi iubeste pasarea cuibul?

In cate feluri isi iubeste fluviul oceanul?

Dictionar Adamesc

Intrebarile sunt mugurii raspunsurilor.

Caii sunt libertatea inhamata a ogoarelor.

Dictionarele sunt catusele cuvintelor.

De cate ori

De cate ori ma-ngenunchi viata
Sarut tarana, blanda glie
Imi sterg sudoarea de pe fata
Respir putin din vesnicie.

De cate ori ma-ncovoi soarta
Imi aplec fruntea cu uimire
Desfac zavoarele din poarta
Sa intre stropi de nemurire.

De cate ori ma scuipi ursita
Imi opresc zborul in neant
Graiesc o vorba nerostita
Care ma-ntoarce spre inalt.

Tu ce crezi?

Care luna sforaie noaptea? Si care viseaza? Cea de pe cer sau cea oglindita in fantana?

Care lacrima isi plange dorul mai adanc? Cea din miezul oceanului sau cea din inima cascadei?

Marele Rus sau atunci cand Ura e infulecata de lacomia Fricii

Nu-i era teama. Teama este doar umbra nelamurita a panicii. Ii era Frica. Era cuprins de o teroare coplesitoare ce-i sfasia fiecare fibra. Cata vreme umilinta nu-i distrusese ultima farama de umanitate, il putuse uri cu pumni inclestati si dinti scrasniti. Dar devenise un sobolan ingrozit, o musca incremenita de spaima; fara identitate, fara speranta, fara cer deasupra capului, strivit in jaraticul unui cosmar fara sfarsit.

Dictionar Adamesc (16)

Ltera I

Intunericul este pleoapa Uriasului apusa peste tristetea cucuvelei insingurate.

Insingurarea este forma mutilata a chemarii celorlalti.

Ingerii sunt petale de eternitate.

Ma-ntreb (sau Raspuns celui ce-si traieste eternitatea de tina pe taramul ludic al Literaturii)

De ce sa te intorci in noapte
Cand tu din zi ai fost cladit?
De ce s-asculti la alte soapte
Cand zborul ti-e nemarginit?

De ce sa stai pe-o semiluna
Cand intreg cerul e al tau?
De ce sa urli in furtuna
Cand nu te-asculta nici un zeu?

De ce sa te opesti in vale
Cand drumul ti-e acolo-n munti?
De ce s-alegi o alta cale
Pe tine insuti sa te minti?

Doina fara rime catre Schingiuitorul Viselor

De n-ai cazut
Alaturi de mine
In prapastia
Cea mai adanca,
Ucigasa
Carare deslanata
Care si-a pierdut
Rostul
Si punctele
Cardinale
Nu esti acela
Care sa-mi arati
Cerul.

De nu te-ai zdrobit
Asemeni mie
In taisurile
Rascolitoare
Ale ghetarilor,
Marsave vorbe
Intrupate
In blesteme
Nu esti acela
Care sa-mi umbli
Drumul.

De n-ai zacut
Langa sufletul meu
Zdrobit
In tarana,
Tina mangaind
Apropierea mortii
Definitive,
Poate izbavitoare,
Poate cumplita
Nu esti acela
Care sa-mi oblojesti
Ranile.

Dictionar Adamesc (15)

Litera I

Imaginatia este locul unde ciresii se coc inainte de a inmuguri.

Izvoarele sunt duiosii rupte din inima pamantului.

Iarba este istoria neinceputa a arborilor.

Dictionar Adamesc (14)

Litera H

Himerele sunt palatele de clestar din visul nebunilor frumosi.

Hartile sunt teritorii inghetate, inutile exploratorilor adevarati.

Hambarele sunt locuri unde granele isi sfasie poezia.

Dictionar Adamesc (13)

Litera G

Gingasia este catifeaua inmugurita din bratele ciresilor.

Ghetarii sunt flacarile stinse din inima oceanelor.

Greselile sunt prilejuri ale iertarii.

Poezia Rugaciunii si Ruga poeziei

Din Ultimele Poeme ale lui Radu Gyr

"Ospat

Nu vreau victorii de pomana,
nici zambetul cules usor.
Prea lesne zvanta orice rana
uscand si plansul roditor.

Las altora belsugul cinei
si bucuria, gras ospat.
Imi stau atat de bine spinii
de care-i greu sa ma dezvat.

Si mirt las altora si laur
si-mi cer doar pranzul meu sarac
cand stiu un mar rotund de aur
din orice lacrima sa-mi fac.

Si-n timp ce beau nectar din cana
unde otet imi pun ceilalti,
veghez sa nu se-nchida rana
din care cresc cocori inalti."


"Scrisori nescrise

Adesea viata noastra-ascunde,
intr-un biet colt de paradis
nicicand sosite, de niciunde,
scrisori ce nu ni s-au trimis.

Nu stim ce-am vrea pe foi sa fie,
ce cant de dragoste nescris,
dar mana care nu ne scrie
o leganam ades in vis.

Si frazele ce n-or sa vina
mai scumpe-n asteptare ni-s,
si umbra ce n-a scris lumina
in piept ni-i floare de cais.

Si-asa tot stam in usi deschise,
pandind c-un dor nicicand ucis
scrisori de-a pururi netrimise
de mainile ce nu ne-au scris."

Miracol Pascal

"Un strop de dragoste vremelnic

Un strop de dragoste vremelnic
in noi un strop de taina pune
S-ar cuveni sa calci sfielnic
pe langa clipa de minune.

Un ciob de taina-n noi se-nchina
si clipa uita ca apune.
Pe langa sfanta lui lumina
sa calci in pas de rugaciune."

Din Ultimele Poeme ale lui Radu Gyr

Sambata Mare

Astazi seva arborilor e lacrima si cantecul pasarilor e tipat. Cuvintele devin vorbe si miracolele devin dezamagiri. Tot ce ne ramane este nadejdea zilei de maine.

Din nou despre joc sau despre cuvintele care-mi impartasesc iubirea

Imi place sa ma joc cu fiecare cuvant: cuvinte mari si cuvinte mici, cuvinte greoaie si cuvinte gratioase, cuvinte usoare ca aerul ori grele ca plumbul, cuvinte incantatii si cuvinte goale, cuvinte cristaline si cuvinte opace, cuvinte lumesti si cuvinte celeste, cuvinte pustii si cuvinte locuite, cuvinte colorate si cuvinte incolore, cuvinte parfumate si cuvinte inodore, cuvinte tacute si cuvinte simfonice, cuvinte uriase si cuvinte minuscule, cuvinte paleolitice si cuvinte postmoderniste, cuvinte brute si cuvinte slefuite, cuvinte alunecoase si cuvinte infranate, cuvinte cuvantatoare si cuvinte anticuvinte.

Atunci cand ma intalnesc cu un cuvant imi place intai si-ntai sa-l iau de cingatoare si sa-l zvarl in hora lirica a paginii imaculate. Uneori, ne jucam de-a v-ati ascunselea si el castiga intotdeauna. Stii, ne pitim prin lanuri de porumb si dupa doua-trei minute el ma gaseste oriunde m-as ascunde. In schimb el capata chipuri si forme in care nu-l mai recunosc, metamorfozari sublime ale creatiei care traieste dincolo de creator, in curtea invecinata ori pe cine stie ce planeta la mii de ani lumina.

Alteori, printre regine si nebuni ne duelam in jocul mintii. De cele mai multe ori jocul se termina cu o remiza pentru ca ne iubim prea mult ca sa ne decimam puterile in categorii dusmanoase cum ar fi acelea de infranti si invingatori.

Dictionar Adamesc (12)

Litera F

Florile sunt acuarele de catifea ale unei picturi celeste.

Fluturii sunt petale vii ale zborului unei nopti de vara.

Fascinatia este parjolul mirarii.

Dictionar Adamesc (11)

Litera E

Emotia este miracolul nepamantesc al intalnirii depline a doua nestemate gemene dupa ce au strabatut desertul impreuna fara a-si incrucisa visele.

Eclipsa este maretia rezervata unei comete penduland intre pamant si cer.

Elefantul este cantecul de speranta al iepurasilor speriati.

Dictionar Adamesc (10)

Litera D

Departarile sunt poteci care si-au ratacit rostul de-a fi, undeva intre floarea de nu ma uita si gara pierduta-n asfintit a ultimului tren.

Destinul este mirarea din visul zeilor atipiti dupa interminabile insomnii.

Durerea este poemul neantului.

Dictionar Adamesc (9)

Litera C

Calaii sint sculptori care au uitat ca dalta slefuieste doar granit ori marmura.

Candela este lacrima rugaciunii focului.

Cetatile sunt poezii zidite in marmura timpului.

Eternul Feminin si Prietenia

Purtam in noi eternul feminin dinaintea aparitiei noastre pe lume. Ori poate eternul feminin ne poarta... Asta pentru ca petrecem primele noua fascinante luni ale existentei noastre alaturi de o femeie. Apoi alaturi de ea traim tragedia lui Oedip pentru ca un barbat mult mai puternic decat noi ne sta in cale. Acel barbat va deveni poate cel care ne va invata ce este adevarata prietenie si va fi astfel inceputul unui covarsitor sir de prietenii. Ori poate nu va intelege aparitia noastra pe lume iar prieteniile noastre vor fi bolnave de nevoile pe care el n-a stiut sa le mangaie. Iar acea femeie ne poate invata covarsitoarea putere a iubirii ori ne poate transforma in tirani misogini. Daca iubirea ei ne imbratiseaza sufletul, ea va fi inceputul unui sir de iubiri fara sfarsit... Dar daca ea ne poarta pasii intr-o relatie mutilata, alunecam apoi in iubiri imposibile, strambe, iar zilele ni se scurg alaturi de femei a caror ura o cautam inconstient pentru a avea prilejul de a repara ceea ce a fost rau si urat in relatia cu ea, ca o dovada ultima a dragostei ranite pe care n-am incetat sa i-o purtam.

Dictionar Adamesc (8)

Litera B

Baloanele sunt idei translucide ale mugurilor nascuti in primele zile ale primaverii.

Batranetea este ninsoarea tamplelor din cantecul lebedei.

Bucuria este o plecaciune adanca in fata sublimului vietii.

Dictionar Adamesc (7)

Litera A

Arborii sunt vesnicii mute de tina ale Uriasului muntilor.

Armele sunt spini carora li s-au smuls trandafirii.

Aritmetica este locul unde nu se invata ca doua linii paralele se intalnesc adesea in umbra unei flori de colt.

Dictionar Adamesc (6)

Litera N

Norii sunt fagaduinta cenusie a izbavirii desertului.

Ninsoarea este mantia inghetata a ploii .

Nisipul este iubirea stancii sfasiata de albastrul marii.

Dictionar Adamesc (5)

Litera L

Linistea este taramul unde poti fredona curcubeele tacerii.

Lumina este transfigurarea intunericului in miresmele multicolore ale sfarsitului de lume.

Labirintul este misterul in zilele lui bune.

Dictionar Adamesc (4)

Litera M

Muntii sunt ascutimi celeste care imbratiseaza pajistile imparatilor miei.

Mugurii sunt povesti neincepute ale cireselor amare.

Mastile sunt lacrimi opace ale tristetii si bucuriei.

Dictionar Adamesc (3)

Luna este o piramida cristalina unde vrajitoarele in miniatura isi torc fuioarele din puf de mata alba.

Asta e farmecul lunii, pentru ca nimeni nu a ajuns acolo (am iteles si chiar cred ca Armstrong a fost filmat in studio, pentru ca rusii fusesera deja in spatiu, iti inchipui ce rusine ar fi fost ca americanii sa nu faca si ei ceva) fiecare isi poate inchipui ce-i place.

De ce nu ma lasi sa cred ca luna este o piramida? Cati oameni au pierit pe rug pentru credinta lor ca pamantul e rotund in vreme ce fochistii erau convinsi ca pamantul e plat?

De ce tu crezi ca matele vrajitoarelor trebuie sa fie intotdeauna negre? Tu nu stii ca in culturile africane oamenii danseaza si rad la inmormantari?

Imi spui ca vrajitoarele sunt rele prin definitie si n-au ce cauta pe luna. Si daca luna este taramul Raului? Si daca menirea vrajitoarelor este de a vraji adica de a infrumuseta lumea?

Dictionar Adamesc (2)

Oceanul este lacrima pamantului. Cand durerea ii zguduie valurile, doar epavele ii insotesc eternitatea. Cand bucuria ii mangaie algele, inotatori sarati ii imbratiseaza genunile.

Cuvintele sunt dale de piatra. Ele se afla dindaratul maretiei castelelor si dinaintea uciderii pacatosului.

Avioanele sunt idei inaripate din visul pasarilor.

Dictionar Adamesc (1)

Fulgerul este o alta forma a ploii sangerande.
Mirarea este o alta culoare a a vlastarelor curbate in viforul noptatic si re-inmugurite.
Anti-cuvintele sunt zorii si meazanoaptea poeziei.

Jocul cuvintelor sau Cuvintele jocului (4)

Ce-ar fi..

Ce-ar fi daca cutitosenia lamei ar coase dunga orizontului de pragul seninului?
Ce-ar fi daca tremurul nelumit al inserarii ar smulge omoplatii pasunati ai muntilor?
Ce-ar fi daca prichindenia uriasului s-ar rasturna pe o genune nisipoasa?

Visul firului de praf

Firul de praf mandolinic isi ratacea mirarile intre un pian cucernic si o toba destrabalata.

- Aseaza-te pe clapele mele, spunea pianul. Eu te voi legana pe aripile puritatii si te voi ridica pe culmile sublimului.

- Vino la mine, zicea toba. Eu iti voi darui clipe de pasiune dincolo de cele mai ascunse dorinte ale tale.

Firul de praf lacrima asa cum nu i se mai intamplase vreodata si pluti usor inapoi spre mandolina.

Nemarturisitele iubiri (5)

Incercand
Sa descriu
Dorul
De tine
Am descoperit
Ca nu exista

Nici game
Nici portative
Care
Sa-mi cante
Flacara
Din suflet,

Nici curcubee
Nici lumini
Care
Sa-mi picteze
Inima
Incendiata.

Exista doar
Cuvinte
Tremurande
Si schioape
Care dor.

Nemarturisitele iubiri (4)

Alaturi de tine
Am invatat

Sa pretuiesc
Clipele
Plapande
Rotunde
Vremelnice
Rubine
Si safire.

Sa zaresc
Culori
Si flori
In cenusiul
Mundan
De pe maidan.

Sa aud
Simfonii
Pe campii
Pustii.

Nemarturisitele iubiri (3)

Nu m-a sfasiat
Nici un vis
Asa cum a facut-o
Plecarea ta.

Nu m-a-ngenunchiat
Nici o patima
Asa cum a facut-o
Iesirea ta
Din scena
Vietii mele

Si totusi
Daca nu
Mi-ai fi iesit
In cale

N-as fi stiut
Ce-nseamna

O flacara
In gerul
Iernii,

O boaba
De roua
In canicula
Verii,

Un dulce fior
In sufletul
Pustiit.

Nemarturisitele iubiri (2)

Intoarcerea ta

Nu va insemna
Un bun venit
De circumstanta.

Nu va scrie
Povestea
Neterminata
A unui dor
Nebun.

Nu va vorbi
Lumii
Despre
Intelesul
Completitudinii.

Intoarcerea ta
Asteapta
Cu ardoare
Propria-i
Definitie
Propria-ti
Definitie.

Nemarturisitele iubiri (1)

Ce simplu era
Atunci
Cand ne jucam
Cu norii
Pufosi
Catifelati
Si moi.

Cand impleteam
Razele soarelui
Intr-o cununa
De scantei
Explozive.

Cand mainile tale
Imi pareau
Doua flacari
Ce-mi incalzeau
Menirea
De-a exista.

Jocul cuvintelor sau Cuvintele jocului (3)

Ce-ar fi..

Ce-ar fi daca trandafirii s-ar sparge in cioburi petalice de miazanoapte?
Ce-ar fi daca amiaza ar urma noptii intunecate a ienicerilor?
Ce-ar fi daca taisul ascutit al muntelui ar pluti peste castane coapte?

Insotitori, Indrumatori, Frane

Am avut in viata multi dascali. Putini insotitori, ceva indrumatori si frane cat cuprinde. Insotitorii mi-au mangaiat viata, indrumatorii mi-au pus creierul la lucru, franele mi-au calcat in picioare bucuria de-a exista.

N-am putut accepta niciodata aceea sadica placere a unor profesori - frane, care parca nu exista decat pentru a face elevul/studentul sa mocneasca de o suferinta acuta, sa-si piarda ultima farama de incredere din el, sa poata supravietui doar prin visele ascunse unde nu mai exista nici profesori, nici cursuri, nici examene. Pot deduce rational ca franele au avut parte de alte frane la randul lor si faptul ca adopta un comportament cu care sunt familiari e cumva normal. Dar ce vina au bietii infranati?

Chiar si indrumatorii m-au dezamagit adesea. Mesajul lor era: "Gandeste asa cum gandesc eu", "Adopta calea mea", "Rezolva asa cum rezolv eu", "Citeste ceea ce citesc eu", "Canta asa cum cant eu", "Misca-te asa cum ma misc eu", samd. Unde eram eu in toata ecuatia asta? Imi amintesc de unul din profesorii mei de literatura care-mi spunea: 'Tu scrii mult prea original iar originalitatea nu are valoare in sine'.

Un alt profesor, insotitor de data asta, le vorbea colegilor mei despre stilul "adamesc" ceea ce contribuia la ridicarea nivelului meu de serotonina. Asta a fost din pacate tare de mult, inaintea indrumatorului si inaintea unor evenimente de viata care au oprit cumva suvoiul scriiturii mele pentru o vreme. El nu s-a stins de fapt niciodata, a adormit pentru un timp asa cum Fat-Frumosul basmelor noastre e adormit pentru o vreme de zmeul-frana, pentru a se trezi mai voinic, mai viteaz, mai indraznet.

Sunt convins ca exista cai pentru a-i gasi pe insotitori si pentru a anihila franele, poate ca totul ar trebui sa porneasca de la noi insine. Probabil ca daca am incerca sa fim insotitori in loc de frane, lumea ar fi mult mai frumoasa, mai luminoasa; eu cred ca asta sta in putinta fiecaruia dintre noi.

Sufletul pereche sau Perechea sufletului


- Sufletele gemene se nasc doar o data la trei sute de ani, spuse inteleptul.

Ucenicul rosi, dar maestrul intelese ca va fi intotdeauna singur pe lume. Vedea zadarnicia incercarilor lui de a-l intelepti. Abu nu avea nevoie de lectii, de pedagogii fade.

- Abu, spuse invatatul, daca timpul nostru petrecut impreuna a insemnat ceva iti cer inca o zi din viata ta.

- Dragul meu profesor tu stii ca atunci cand plec iti sunt alaturi, atunci cand ma supar tu ramai bucuria mea de a exista, atunci cand cad ma ridic pentru tine, atunci cand privesc stelele iti vad chipul.

- Abu, tu nu stii inca, am implinit trei sute de ani si mi-a fost dat sa aflu...Am crezut ca invataturile mele iti vor deschide cai nevazute pentru a te proteja de dezamagirea inexistentei sufletului pereche. Azi imi cer iertare si ma plec in fata ta. E timpul sa mergi in cautarea destinului tau.

Abu pleca neincrezator iar la cotitura destinul ii iesi in cale.

- Acesta este sufletul tau geaman, ii spuse.

Abu simti o explozie de sunete si culori iar o mantie de lumina blanda ii mangaie chipul.

Trecura ani de bucurie nesfarsita iar intr-o zi chipul garbovit al inteleptului ii iesi in cale.

- Iubite maestre, zise Abu, tu ai platit cu atatea sacrificii intelepciunea ta, iar mie mi s-a intamplat sa ma aleaga destinul. Tu esti tot mai garbovit, iar eu intineresc pe zi ce trece.

- Abu, eu simt ca ma sting, te-am cautat doar pentru a-ti multumi ca existi pentru ca de-acum eu voi trai doar prin tine.

Abu nu incerca sa-si opreasca lacrimile care-i siroiau pe obrajii cruzi. Pe brate i se odihnea o draga povara.

Jocul cuvintelor sau Cuvintele jocului (2)

Supararile ciresului

Visase ca peste noapte se innuntise cu copacul din fata casei. Asta era imposibil... el era cires iar pomul ala era un simplu mar. Ce oameni necumpatati sa-l altoiasca cu un mar! Visinul radea copios printre uluci...


Supararile magaziei

Avusese un scop maret la inceput, sa adaposteasca clostile cu puisorii galbui. Pe urma magazionerul incepuse sa aduca puisori pestriti, maronii si ce rusine - negrii. Ce-o sa zica acum celelalte magazii? Cotetul se hlizea pe infundate...


Supararile ramei

Ii era atat de drag ogorul captusit cu fire de porumb pentru ca de fiecare data sapa o taia in doua jumatati perfect egale, dar acum era atata lipsa de simetrie... Cum sa se mai intalneasca cu alte rame surate? Omida isi lafaia rasul intr-o scorbura...

Paratraznetul isi lovise varfuletul ascutit de pufosenia norului care indraznise sa-si apropie chipul aburit de cosul fumegand al casei. Visase in secret la aceasta intalnire dar totul era atat de neasteptat, ca uita de fulgerul care-i astepta semnalul de lupta. Si uite asa tunetul se strecura nevazut in intunecimea padurii. Fiarele alergau disperate in cautarea vizuinii nestiute dar traznetul o gasi primul. Fiarele devenira sfioase. Ups, am uitat de padurar. Ce ziceam? Aha, deci avusesem amnezie si....

Minunea de-a Exista or Existenta Minunii

Cand sublim, cand declin.
Destin nestiut, nerostit.
Cand furtuni si genuni.
Cand simfonie si poezie.
Te iubesc viata.

Secunde plapande
Petale fragile de timp,
Gingase si mute.
Eternitati
Pierdute
In van
Si regasite
In vesnicie.

Clipe
Asternute
In siragul tumultos
Al vietii,
Asemeni margelelor
Colorate
De vopselele
Unei pensule
Invizibile.
Giuvaeruri vremelnice,
Tina vesnica,
Izvor nesecat.

Jocul Cuvintelor sau Cuvintele Jocului (1)

Jocul Cuvintelor sau Cuvintele Jocului

Isi bustenea somnul tolanit pe-o felie curcubeica pentru ca se facuse iar vineri si mirarile ii bateau in poarta visurilor subtiate de palpairile movalii ale norilor. Avea o fraza-n carca si o vorba-n palma...

Dor

Viata i-o adusese in cale atunci cand speranta murise, cand razvratirea i se stinsese muta pe chipul incaruntit de asteptare. Era chiar ea, mult mai frumoasa decat o visase de cand era copil, minunatie intruchipata de cine stie ce zei, zeita insasi, poate. Farama rupta din soare, nascuta din valuri adanci de mare, creata din inaltimea fulgerelor, ivita din parfumul rozelor.

Cat de usor ii era sa defineasca fericirea, cat de clar putea vedea imensitati oceanice intr-o lacrima fragila ori paduri nesfarsite intr-o samanta firava atunci cand ea ii era alaturi. Ce simplu era jocul cu destinul.

Iar intr-o zi, o zi pe care calendarul ar fi trebuit s-o nimiceasca, ceva s-a rupt, ingenunchindu-i nemurirea.

Nu il durea existenta celuilalt barbat, zeita avea dreptul si ea la eternitate. Il sfasia taifunul cuvintelor nerostite, destinul lor de a pieri nespuse sau de a sfarsi schingiuite in relatii bolnave de dorul ei. Nu il durea plecarea ei, il sfasia ceea ce ramasese din ea; urmele pasilor, adierea soaptelor, minunea vocii care-i picura inca in auz...

Imi privesc
Chipul
In oglinda
Launtrica
A lumii.

Vad
Un ochi
Care rade
Si unul
Care plange
Cu lacrimi
Care
Nu scufunda
Epave esuate
In miezul
Marii.

Vad
O mana
Care mangaie
Si una
Care loveste
Dar in miscarea ei
Nu raneste
Neputinta
Din jur.

Se regasea cu greu in cel de odinoara, era schingiuit de nelinisti, de disperari adanci...Cum ajunsese atat de dezlanat, de pierdut in abisul existentei? Orbirea aceea partiala il speriase la inceput, dar il ajutase sa-l zareasca pe copilasul terorizat, inspaimantat de acele imagini macabre. Devenise obez ca sa-i poata proteja inocenta, isi pierduse constiinta de-atatea ori ca sa-i poata pastra puritatea intacta, isi sfasiase sufletul in deprimari nespuse ca sa-i poata mangaia mirarile mute.

Era tot el, dar obosit, purtat, macinat de cosmaruri fiintiale. Era tot el, dar intr-un carusel al deznadejdilor crunte. Era tot el, in bezna noptii unde lumina exista doar pentru a apune.

Si totusi acel copilas vazuse candva rasaritul, si totusi el se jucase cu razele blande ale soarelui si zarise infinitul. Nimeni nu putea sa-i rapeasca frumusetea contemplata candva. Nimeni nu putea sa-i smulga pasiunea de-a vedea adancul frumusetii in lucruri. Nimeni nu putea sa-i ingenuncheze bucuria...

Marea...

Sunt fenomene naturale, covarsitoare prin splendoarea lor, pe care numai Creatorul le-a putut aseza in locul unde-si traiesc nemurirea. Maretia muntilor, adancimea oceanelor, explozia vulcanilor, misterul pesterilor....

Ma plec cu reverenta in fata acestor minunatii, insa nimic nu ma fascineaza mai mult decat marea...Valuri sparte de tarm, clinchetul nisipului uscat vibrand la sarutul ei, nesfarsirea albastra care imbratiseaza cerul undeva la linia orizontului...

Marea ma defineste, ii simt prezenta in toate strafundurile vietii mele. Nu as putea exista in aceasta lume fara sa pot privi marea, fara sa-i simt buzele sarate si bratele de alge...

Astazi am sa fiu un copac...

Am sa-mi traiesc eternitatea
Cu fiecare ramura
Si marginirea
Cu fiecare frunza
Palida
Si cazatoare.

Am sa vorbesc
Limbajul ramurilor
Cu marea
Iar cu norii
Limbajul frunzelor

Iar maine
Va deveni un altfel de azi

Zilele de vara se risipisera asemeni semintelor imprastiate in campul pustiu si o toamna apriga isi faurea intrarea triumfala in viata lui. Isi astepta prietenul infrigurat si framantat de tenebrele gandurilor. Stia ca nu o sa-l mai revada vreodata dar ii simtea prezenta coplesitoare in fiecare coarda a sufletului. Nu inceta sa se intrebe de ce il tulbura atat de adanc firescul vietii; de ce bucuria se stinge atat de usor, atat de brusc, atat de amarnic... Din ce pricina pierderile aleg sa isi implante taisul mult mai adanc cand vine randul lui...Pierderea inocentei, a demnitatii, compromisurile, realiza acum, fusesera modul lui de a-si cauta fratele geaman stins candva de mult in pantecul mamei; culpabilitatea supravietuirii il urmarise in modul in care isi alesese prietenii, aidoma lui dar murind pastrandu-si inocenta...si amplificandu-i vina...

Sunt acelasi de ieri...

Intaia zi
M-am nascut intr-o zi a lumii cand copacii incepeau sa inmugureasca. Traiesc inca in acelasi anotimp de atunci...

Intaiul an
Am deschis ochii mari si inocenti iar lumea mi s-a aratat in intreaga ei splendoare. Totul parea asa de viu si colorat; imensa, necuprinsa splendoare asteptandu-mi explorarea.

Copilaria
Mi-a dat prilejul sa inventez atatea jocuri si sa-i cunosc pe aceia care aveau sa-mi devina mai tarziu prietenii de-o viata.

Adolescenta
Primii fiori...Primele infrangeri, urmate de ridicari...Extaz... Nelinisti...Mistere...

Tineretea
Impliniri...Iubire...Pasiune pana dincolo de limita...Curaj nebunesc...

Maturitatea
Liniste...Toleranta...Incercari mai adanci de a ma defini...Alegeri...

Astazi
Ma bucur ca un prunc de unicitatea fiecarei zile. Ma trezesc recunoscator ca mi s-a mai daruit inca o zi si incerc sa o transform pe fiecare in prilejul de a mai invata inca ceva. Astazi am invatat de pilda ca nu conteaza cararea pe care o apuc ci daca mai am inca flacari in mine. Maine poate voi uita invatatura asta, pentru ca alta se va cuibari in mintea mea...