Craciun Fericit tuturor!

Poveri

Deficitul atasamentelor saturate in minorate cosmologice. Molozul fortaretelor dosind obsesii. Claustrare multiplicata.

Rictus ispravit

Descumpanirea peremptorie a onirismului segmentat in remuscari. Acalmia deformata a iertarii. Duiosia ripostei.

Fantomatica legiferare

Soapte inmarmurite in spirala scindata a acestor nopti fara invingatori. Cetati fara straniu in vintre. Reflexia nuda a genunilor.

Haimanale vestede

Curbati sub ispita departarilor. Ardenta temeiurilor plagiate. Crepuscul retusat.

Retina amnezica

Digresiuni existentiale justificand implacabilitatea imediatului. Amintiri reciclate de-a curmezisul reveriilor. Simetria eventualitatilor.

Talharit de timp

Mai exista oare liber arbitru atunci cand facturile se dubleaza iar venitul se injumatateste? Cand seful te umileste dupa bunul lui plac pentru ca stie ca singura alternativa la batjocura lui e luatul campilor? Atunci cand iti petreci 10-12 ore la serviciu te simti cu adevarat jefuit de timp, 'sub vremi', sub 'teroarea istoriei'. Orice lucru e probabil folositor cata vreme nu e abuziv. Daca oamenilor li s-ar darui timpul pentru a-si realiza cu adevarat potentialul probabil ca am trai intr-o lume mai putin agresiva si agresata.

N-am inteles niciodata de ce dam ceasul cu o ora in urma la sfarsitul lui Octombrie. Sau de ce nu-l dam in fiecare zi? Sau de ce nu-l oprim? Sau ce fel de om as fi daca nu mi s-ar mai sterpeli timpul?

Fragment

Se strecurase ca un vis in incaperea cu volume. Cartile se aliniau cuminti in rafturile reci si neprimitoare. Nu stia cum ajunsese acolo sau ce anume cauta...

Imbinand neintamplari

Extravaganta inofensiva a ragazurilor lichefiate. Murmurul orgoliilor disipate in iertari. Escatologia luciditatii.

Decupand anotimpuri

Nu despre cutezanta crepuscululului revarsat peste amanari. Amintirile se destrama in muguri. Eresuri solare.

Reverie pecuniara

E adevarat ca traim o era a consumerismului degradant unde daca vecinul Costel si-a achizitionat ultimul ragnet de I-pad parca ti-ar trebui si tie unul.

Nu gasesc totusi ca acumularea lacoma a echivalentului general al tuturor marfurilor - pe linia sindromului Hagi Tudose - poate fi folositoare cuiva.

Socotesc insa ca pitacul, atunci cand il ai din belsug, iti poate oferi cateva lucruri care iti fac scurta fiintare pe acest pamant tolerabila. Libertatea... Sensul...Darnicia... Le poti numi singur...

Din pacate lipsa sfantului poate determina insuportabile umilinte, incalcarea principiilor personale, a demnitatii, samd; toate acoperite de o neputinta imensa...

Erodarea lasitatilor

Curajul de a-ti retrai himerele pradate. Forta de a-ti ostoi aducerile-aminte. Cutezanta de a-ti plasmui revenirile.

Evocarea neintamplarilor

Penurie fragmentand timpul in constrangeri si umilinte. Lava stinsa in pragul detasarilor initiatice. Aleanul excentricitatii.

Ragaz

Scadenta anotimpurilor induiosand barbaria stigmatelor. Rateul contemplativ al animozitatii. Emanciparea distopiilor.

Pretutindeni

Abuzul cotidian al prozaismului incurabil. Impresurati de legislatorii silentiosi ai dezbinarii. Fonetism incendiat.

Imediatism multiplicat

Cramponati in intransigenta involuntara a fiecarei ore. Lexicul servilismului zilnic. Vulgaritatea angajamentelor.

Altadata

Decrepitudinea miniaturala a infrangerilor recidivate. Miza involuntara a solitudinii. Nevoi agonisite.

Geometrie infirma

Topazul luminos al chitarilor smulse din trupul inocent al arborilor. Impacienta taioasa a zilelor de vara. Experiment insetat.

Recapitulari credule

Candoarea anosta pe care ne-o propun figurile autoritative. Amprenta pasilor pe cararile dezertate de trecatori. Ganduri balante.

Contemporan cu o legenda

La aniversarea lui Marin Preda redau mai jos o postare din Noiembrie 2009.


Despre Umbra Morometilor

Spunea Marin Preda ca la maturitate citesti cartile altfel. Vezi aspecte pe care nu ai fi putut sa le vezi la 18 ani, lucruri care nu ti-ar fi trecut in minte in adolescenta. Am citit Morometii intai pentru placerea lecturarii unui roman romanesc mare, l-am recitit apoi ca un obiect de studiu pentru teze si comentarii, si l-am recitit pe urma din pura placere de a ma delecta fara vreo presiune comentaristica. L-am recitit iarasi deunazi, intrigat de comentariul unui prieten care mi-a spus ca este unul dintre cele mai bune romane scrise vreodata.

Ceea ce m-a facut sa recitesc Morometii de-atatea ori a fost placerea pe care mi-o provoaca stilul inconfundabil al lui Preda, acele explicatii comice pe care le da unui gand, unei fraze sau unei bucati de dialog si care contribuie la o valoare stilistica egala pentru ambele volume. In privinta structurii, este clar ca primul volum este mult mai cristalizat, mai rotund, mai inchegat; totusi continui sa sa-l citesti pe al doilea dupa ce l-ai sfarsit pe primul, cumva din dragoste de Marin Preda, din dorul de a mai sta la taifas cu el pentru o vreme; din atasament pentru Ilie, din speranta iluzorie ca poate la recitirea asta va reusi sa le traga teapa astura cu cotele asa cum i-o trgea lui Jupuitu. Si totusi nu se intampla asa.

Iar faptul ca nu se intampla ma face sa percep acum "Morometii", la a nu mai stiu cata recitire, un roman al destinelor ratate, apropiat mai degraba de o tragedie greceasca decat de un snop de momente caragealesti.

S-a vorbit despre dublul vegetal al lui Ilie, falnicul salcam din spatele casei; despre inceputul declinului lui Moromete tatal o data cu doborarea copacului. As reliefa mai degraba dublul sau temporal, Timpul insusi, rabdator sau mai degraba pierzandu-si aceasta calitate. Hermeneutica lui Moromete ca o impersonare a Timpului este ceea ce transforma destinul sau intr-unul tragic. Din Ilie se scurge viata (asa cum comenteaza doctorul spre sfarsit)putin cate putin mult inainte de ultimii ani, se scurge cu rejectia baietilor mari, cu moartea lui Nila, cu plecarea Catrinei, cu cooptarea lui Niculae in partidul comunist, nu in ultimul rand cu pierderea vechilor tovarasi de discutie.

Destine ratate in constelatia familiala morometiana au in mod evident Niculae si Tita. Modelul lui Niculae fusese invatatorul Teodorescu si probabil ca daca si-ar fi urmat destinul ar fi ajuns un invatator absolut stralucit. Totusi din pricina ca taica-sau il opreste sa-si termine studiile, o ia pe o cale care il transforma intr-un altfel de Ilie - un Moromete comunist care vorbeste cu aceiasi placere cu care o facea liberalul, de data asta insa despre altfel de idealuri. Titei, pe de alta parte destinul ii rapeste barbatul asemeni Catrinei la o varsta la care viata abea incepe. Preda nu ne povesteste, dar e foarte posibil ca Tita sa fi urmat mai departe destinul mamei, sa se fi maritat la randu-i cu un alt Moromete dintr-o dorinta inconstienta de a repara un destin familial ingenunchiat intre aparenta nepasare a lui Ilie si ura Catrinei. Regasim in Niculae si Tita o dragoste ranita fata de parinti dar totusi atat de adanca pana la negarea inconstienta a imaginii de sine si preluarea destinului acestora cu scopul de a-l duce mai departe.

Paraschiv transfera oftica pe care Guica i-a insuflat-o de mic in plan fizic si moare nefiind capabil sa renunte la resentimentele care-i ucid plaminii. Nila "alege" o moarte neutra, nevinovat de modul cum sfarseste, rapus in razboi pe pamanturi straine, parca nemaivoind sa stie nici de fratii, nici de taica-sau, incheind socotelile cu viata cumva uitat, nemaitrebuind sa dea socoteala nimanui. Nila, urmeaza de fapt destinul tatalui pana la un punct prin nehotararea de a-i urma lui Achim, purtand in el dorinta lui Ilie de a avea o familie unita. Totusi, nu are taria de caracter a tatalui ori inteligenta lui, iar asta il face sa piara ca un fum, mult inaintea lui Ilie.

Ilinca si Achim raman doua necunoscute. Au depasit oare conditia morometiana, urmandu-si destinul propriu? Achim pare a fi prima generatie bucuresteana de silisteni. Vor simti copiii, urmasii lui chemarea sangelui? Va mai exista Ilie in constiinta lor? Ilinca, ramane in preajma lui Ilie pana la sfarsitul sau. Totusi nu o simtim foarte atasata de nici unul de parinti, e mai degraba un respect, o datorie, nu un atasament, cu toate ca e singura care ramane in casa parinteasca. Ce vor face urmasii ei? Vor trage o linie peste trecut sau vor cere sa li se spuna povesti despre cine au fost Ilie si Catrina? Eu cred ca vor dori sa afle. Altfel, ceea ce le va comunica inconstientul familial ii poate zidi ori distruge. Si alegerea poate sa nu fie a lor.

Obscuritate

Asteptari redefinite cu fiecare povara. Nelipsitii speculanti ai deghizarilor fade. Jovialismul platitudinii.

Solilocvii plaguite

Sabotandu-ne printre pretexte incovoiate in umbra proprie. Fantasme epilogate in meniri mutilate. Convulsia suficientei.

Despre Mark

Mark se simtea violentat de cea mai mica urma de durere din ochii animalelor. Nu realiza ca suferinta acestora ii rascolea agonia poverilor vechi si uitate din pruncie, oglinzi opace si mute ale unor vini asumate fara discernamant. Iar noaptea aceea ratacita in abstractia clepsidrelor...

Inefabil

Oboseala macina acut pana si spectrul inertiei. Intrebarile devin fantome. Ne jucam de-a viata amagindu-ne ca nu cunoastem regulile jocului.

Dogmatism oniric

Axiome in stare de ebrietate. Stridenta ingaduitoare a revenirilor. Amuleta fara leac.

Plagiat diurn

Excesul amintirilor mistuite in ispite garbove ori deceptii mustind de noi inceputuri. Camuflaj necesar arcuit peste duplicitatea cotidiana. Diformitate indispensabila.

Incertitudini injumatatite

Obosita si departe, cobilita destinului scotoceste agale eternitatea dintr-o clepsidra. E vremea cand tristetea se dezleaga de miracolele nenuntite si cand raspantiile te intampina doar vaduvite de drumuri.

Poteci

Trivialitate condensata insinuindu-se in mreaja patetica a neputintei. Somnolenta fecunda a indraznelii. Viaducte acoperind vai translate in prapastii ori munti in revers.

Arid

Zboruri sfasiate in latenta onirica a asteptarilor. Uragane insinuindu-se in incertitudinea zefirului. Robustetea dezunirilor.

Geometria neputintei

Multiciplitatea fragmentara a alegerilor inaccesibile. Asteptari vegetand peste iluzii prolifice. Erata destinului.

Fragment

Facea in fiecare dimineata un exercitiu de uitare. Pentru urmatoarele zece ore urma sa fie altcineva daca nu voia sa se scranteasca cu totul si daca voia sa-si plateasca facturile. Isi punea masca amabila si zambitoare a angajatului perfect, a sclavului pentru care orice sugestie a sefului e sacra, a colegului darnic si acoperitor. Putea sa treaca prin orele betege doar cu gandul ca zilele acelea nu puteau dura la nesfarsit. La urma urmei, undeva printre destine irupte peste efectul fluturelui, nici unui om nu i se poate cere mai mult decat poate duce. Doar ca masca aceea nesabuita i se lipea tot mai marsav de fata iar duplicitatea in revers ii sfasia muta cioburile ce isi cautau vitraliul in putinele clipe de dinaintea alunecarii ireversibile in apasarea de noapte a cosmarului urmat implacabil de cea de zi a mastii.

Intr-o dimineata...


@Violina - Ai dreptate Violina, probabil tocmai de-aici si farmecul vietii. Cum ar fi o existenta previzibila?

Veghe de imprumut

Umbrele fotografiilor nu pot fi inramate pentru ca le lipseste trecutul. Paradigma ardenta a primordiului. Orologiu in crepuscul.

Raspuns la comentariul Silviei

Se intampla ceva cu blogul meu ca nu pot raspunde comentariilor. Asa ca n-am decat sa scriu comentariile ca postari. Domnii/Doamnele cu virusi si spart bloguri please leave me alone.

@ Silvia comment on 1st June 2011:
Multumesc pentru comentariu Silvia, si tu scrii foarte interesant. Apropo de francezi si de mesaje lapidare ma duci cu gandul la Celine si la cateva fraze din 'Calatorie la capatul noptii' care parca ti se infig in neuroni, de pilda cum isi incepe cartea (daca-mi aduc bine aminte): 'Este folositor a calatori. Asta iti stimuleaza imaginatia. Restul e oboseala si deceptie'. Te mai astept cu drag si cu alte comentarii.

Amurg

Atunci cand timpul
cicatrizeaza ranile
ca si cum
le-ar face
sa supureze
Si cand uitarile
revarsa resentimente
in locul
iertarilor
Ma intreb
daca
lacrima ta
inseamna
deznadejde sau
speranta.


@ Violina. Cata dreptate ai Violina, lacrima e traire, iar trairea e la randu-i lacrima; de deznadejde ori de fericire cu toate nuantele dintre ele.

Refren amar

Duplicitate incremenita in neputinta sfaramand destine. Potential nimicit in sclavia saraciei si a bolii. Taina pustiita.

Cant vesperal

Decorul abuziv al gingasiei clandestine depanand neincetat contrabanda fatisa a sperantelor. Iarmaroc in cumpana. Apus anulat.

Clinchet tainuit

Singuratate risipita in tipatul nevoilor primare. Eresuri incorporate in destine livresti incendiind bibliotecile. Amagiri rasfrante in taceri.

Armonie ciobita

Imbratisand adierile sangerii ale minutelor intepenite peste bolta vetusta a timpului. Iertari atipite in pulberea ragazurilor dintre depresii si anxietati. Chemari insumandu-si raspunsurile.

De ce scriem?

Cel mai bun raspuns l-am intalnit la un scriitor si traducator contemporan: 'D' aia'. Adica a scrie e cel mai firesc lucru, produs by default, in timp ce explicatiile de orice fel nu-si mai au rostul.

Cand ma gandesc totusi la Kafka, implorandu-si editorul sa-i distruga creatiile, ori la Gogol care si le-a ars el insusi...Nu scriem chiar d' aia ci pentru a lasa eternitatii vapaia ce nu poate fi stinsa de neputintele si invidiile cotidiene.

...Stinsa totusi mult prea adesea.

Un alt autor contemporan spunea ca a inceput sa scrie cu alta pofta atunci cand noua generatie de critici a inceput sa-i maguleasca opera. Care va sa zica nu e de ajuns sa simti ca nu poti altfel, ca scriitura iti e adevaratul destin, mai trebuie sa fii si confirmat de altii, daca s-ar putea de specialistii in domeniu. Oare am fi avut un Eminescu daca n-am fi avut un Maiorescu?

Dar pe de alta parte oare am fi avut un Preda daca n-am fi avut un Crainic?

Amintiri anulate

Inflorescenta vesperala a iubirilor neimpartasite. Gustul geometric al iasomiei si al cenusii. Romantism desablonat.

Legenda dezorientata

Seri cuibarindu-se credule in pungi de plastic cu frizura ravasita pe sub crampeie mistice atipite in lava proprie. Plecari ruinate in reveniri. Unicitati fisurate.