Construit printr-o sedimentare complexa, penduland intre planul mitic si realismul crunt, intre clasic si modern, intre marile, incontrolabilele forte care constrang intrarea in labirint - dragostea si moartea, intre chicoteala jucausa si brutalitatea sortii, romanul Luciei Verona ne arata o alternativa fascinanta a 'let's see how it's done', adica mai pe romaneste: haideti sa vedem cum se scrie literatura.
Dupa cum spunea un scriitor francez (poate Lucia sa ma ajute sa-mi amintesc numele, ca doara cu siguranta l-a citit in original), pagina alba pe care nu s-a asezat inca nici o scriitura este cea mai fascinanta. Parafrazand acum, voi spune ca iscusinta autoarei consta tocmai in a sti exact unde sa lase paginile goale, unde sa lase imaginatia cititorului sa vibreze, unde sa-l lase pe acesta sa continue povestirea. Si ce poate fi mai implinitor pentru un scriitor/o scriitoare decat multiplicarea cartii sale in fantezile lectorilor sai.
Asa cum autoarea dialogheaza adesea cu Don Juan, mi-am permis la randu-mi sa dialoghez cu dansa pe parcursul lecturarii, cu acea Lucia virtuala, perfecta, aparand de prin paragrafe atunci cand ma asteptam mai putin; sau mai mult. M-a captivat la inceput prin diversitatea labirintica, prin vartejul posibilitatilor dedalice, mai la urma prin imbinarea indrumarii protectoare cu revelatiile liberatoare ale solitudinii.
Voi reveni cu siguranta asupra facultatilor labirintice. Deocamdata tema pentru acasa: Oul sau gaina? Cine iese mai agale: tu din labirint sau labirintul din tine?
No comments:
Post a Comment