George Adam

Injumatatirea inegala a noptilor

2012-01-22T10:54:00.000-08:00

Doua corpuri ceresti se ciocnesc. Doi supravietuitori - unul de pe fiecare planeta. Cuvintele si expresiile unui supravietuitor se traduc prin exact opusul semantic din vocabularul celuilalt.

Craciun Fericit tuturor!

2011-12-24T13:37:00.001-08:00

Poveri

2011-12-04T06:03:00.000-08:00

Deficitul atasamentelor saturate in minorate cosmologice. Molozul fortaretelor dosind obsesii. Claustrare multiplicata.

Rictus ispravit

2011-11-28T11:59:00.000-08:00

Descumpanirea peremptorie a onirismului segmentat in remuscari. Acalmia deformata a iertarii. Duiosia ripostei.

Fantomatica legiferare

2011-11-15T11:21:00.000-08:00

Soapte inmarmurite in spirala scindata a acestor nopti fara invingatori. Cetati fara straniu in vintre. Reflexia nuda a genunilor.

Haimanale vestede

2011-11-09T11:06:00.000-08:00

Curbati sub ispita departarilor. Ardenta temeiurilor plagiate. Crepuscul retusat.

Retina amnezica

2011-11-07T10:09:00.000-08:00

Digresiuni existentiale justificand implacabilitatea imediatului. Amintiri reciclate de-a curmezisul reveriilor. Simetria eventualitatilor.

Talharit de timp

2011-10-30T10:17:00.000-07:00

Mai exista oare liber arbitru atunci cand facturile se dubleaza iar venitul se injumatateste? Cand seful te umileste dupa bunul lui plac pentru ca stie ca singura alternativa la batjocura lui e luatul campilor? Atunci cand iti petreci 10-12 ore la serviciu te simti cu adevarat jefuit de timp, 'sub vremi', sub 'teroarea istoriei'. Orice lucru e probabil folositor cata vreme nu e abuziv. Daca oamenilor li s-ar darui timpul pentru a-si realiza cu adevarat potentialul probabil ca am trai intr-o lume mai putin agresiva si agresata.

N-am inteles niciodata de ce dam ceasul cu o ora in urma la sfarsitul lui Octombrie. Sau de ce nu-l dam in fiecare zi? Sau de ce nu-l oprim? Sau ce fel de om as fi daca nu mi s-ar mai sterpeli timpul?

Fragment

2011-10-16T02:43:00.000-07:00

Se strecurase ca un vis in incaperea cu volume. Cartile se aliniau cuminti in rafturile reci si neprimitoare. Nu stia cum ajunsese acolo sau ce anume cauta...

Imbinand neintamplari

2011-10-09T08:28:00.000-07:00

Extravaganta inofensiva a ragazurilor lichefiate. Murmurul orgoliilor disipate in iertari. Escatologia luciditatii.

Decupand anotimpuri

2011-09-19T11:43:00.000-07:00

Nu despre cutezanta crepuscululului revarsat peste amanari. Amintirile se destrama in muguri. Eresuri solare.

Reverie pecuniara

2011-09-18T05:37:00.000-07:00

E adevarat ca traim o era a consumerismului degradant unde daca vecinul Costel si-a achizitionat ultimul ragnet de I-pad parca ti-ar trebui si tie unul.

Nu gasesc totusi ca acumularea lacoma a echivalentului general al tuturor marfurilor - pe linia sindromului Hagi Tudose - poate fi folositoare cuiva.

Socotesc insa ca pitacul, atunci cand il ai din belsug, iti poate oferi cateva lucruri care iti fac scurta fiintare pe acest pamant tolerabila. Libertatea... Sensul...Darnicia... Le poti numi singur...

Din pacate lipsa sfantului poate determina insuportabile umilinte, incalcarea principiilor personale, a demnitatii, samd; toate acoperite de o neputinta imensa...

Erodarea lasitatilor

2011-08-30T11:31:00.000-07:00

Curajul de a-ti retrai himerele pradate. Forta de a-ti ostoi aducerile-aminte. Cutezanta de a-ti plasmui revenirile.

Evocarea neintamplarilor

2011-08-29T12:08:00.000-07:00

Penurie fragmentand timpul in constrangeri si umilinte. Lava stinsa in pragul detasarilor initiatice. Aleanul excentricitatii.

Ragaz

2011-08-22T10:46:00.000-07:00

Scadenta anotimpurilor induiosand barbaria stigmatelor. Rateul contemplativ al animozitatii. Emanciparea distopiilor.

Pretutindeni

2011-08-21T10:17:00.000-07:00

Abuzul cotidian al prozaismului incurabil. Impresurati de legislatorii silentiosi ai dezbinarii. Fonetism incendiat.

Imediatism multiplicat

2011-08-15T11:09:00.000-07:00

Cramponati in intransigenta involuntara a fiecarei ore. Lexicul servilismului zilnic. Vulgaritatea angajamentelor.

Altadata

2011-08-11T11:20:00.000-07:00

Decrepitudinea miniaturala a infrangerilor recidivate. Miza involuntara a solitudinii. Nevoi agonisite.

Geometrie infirma

2011-08-10T10:57:00.000-07:00

Topazul luminos al chitarilor smulse din trupul inocent al arborilor. Impacienta taioasa a zilelor de vara. Experiment insetat.

Recapitulari credule

2011-08-07T05:03:00.000-07:00

Candoarea anosta pe care ne-o propun figurile autoritative. Amprenta pasilor pe cararile dezertate de trecatori. Ganduri balante.

Contemporan cu o legenda

2011-08-06T06:10:00.000-07:00

La aniversarea lui Marin Preda redau mai jos o postare din Noiembrie 2009.

Despre Umbra Morometilor

Spunea Marin Preda ca la maturitate citesti cartile altfel. Vezi aspecte pe care nu ai fi putut sa le vezi la 18 ani, lucruri care nu ti-ar fi trecut in minte in adolescenta. Am citit Morometii intai pentru placerea lecturarii unui roman romanesc mare, l-am recitit apoi ca un obiect de studiu pentru teze si comentarii, si l-am recitit pe urma din pura placere de a ma delecta fara vreo presiune comentaristica. L-am recitit iarasi deunazi, intrigat de comentariul unui prieten care mi-a spus ca este unul dintre cele mai bune romane scrise vreodata.

Ceea ce m-a facut sa recitesc Morometii de-atatea ori a fost placerea pe care mi-o provoaca stilul inconfundabil al lui Preda, acele explicatii comice pe care le da unui gand, unei fraze sau unei bucati de dialog si care contribuie la o valoare stilistica egala pentru ambele volume. In privinta structurii, este clar ca primul volum este mult mai cristalizat, mai rotund, mai inchegat; totusi continui sa sa-l citesti pe al doilea dupa ce l-ai sfarsit pe primul, cumva din dragoste de Marin Preda, din dorul de a mai sta la taifas cu el pentru o vreme; din atasament pentru Ilie, din speranta iluzorie ca poate la recitirea asta va reusi sa le traga teapa astura cu cotele asa cum i-o trgea lui Jupuitu. Si totusi nu se intampla asa.

Iar faptul ca nu se intampla ma face sa percep acum "Morometii", la a nu mai stiu cata recitire, un roman al destinelor ratate, apropiat mai degraba de o tragedie greceasca decat de un snop de momente caragealesti.

S-a vorbit despre dublul vegetal al lui Ilie, falnicul salcam din spatele casei; despre inceputul declinului lui Moromete tatal o data cu doborarea copacului. As reliefa mai degraba dublul sau temporal, Timpul insusi, rabdator sau mai degraba pierzandu-si aceasta calitate. Hermeneutica lui Moromete ca o impersonare a Timpului este ceea ce transforma destinul sau intr-unul tragic. Din Ilie se scurge viata (asa cum comenteaza doctorul spre sfarsit)putin cate putin mult inainte de ultimii ani, se scurge cu rejectia baietilor mari, cu moartea lui Nila, cu plecarea Catrinei, cu cooptarea lui Niculae in partidul comunist, nu in ultimul rand cu pierderea vechilor tovarasi de discutie.

Destine ratate in constelatia familiala morometiana au in mod evident Niculae si Tita. Modelul lui Niculae fusese invatatorul Teodorescu si probabil ca daca si-ar fi urmat destinul ar fi ajuns un invatator absolut stralucit. Totusi din pricina ca taica-sau il opreste sa-si termine studiile, o ia pe o cale care il transforma intr-un altfel de Ilie - un Moromete comunist care vorbeste cu aceiasi placere cu care o facea liberalul, de data asta insa despre altfel de idealuri. Titei, pe de alta parte destinul ii rapeste barbatul asemeni Catrinei la o varsta la care viata abea incepe. Preda nu ne povesteste, dar e foarte posibil ca Tita sa fi urmat mai departe destinul mamei, sa se fi maritat la randu-i cu un alt Moromete dintr-o dorinta inconstienta de a repara un destin familial ingenunchiat intre aparenta nepasare a lui Ilie si ura Catrinei. Regasim in Niculae si Tita o dragoste ranita fata de parinti dar totusi atat de adanca pana la negarea inconstienta a imaginii de sine si preluarea destinului acestora cu scopul de a-l duce mai departe.

Paraschiv transfera oftica pe care Guica i-a insuflat-o de mic in plan fizic si moare nefiind capabil sa renunte la resentimentele care-i ucid plaminii. Nila "alege" o moarte neutra, nevinovat de modul cum sfarseste, rapus in razboi pe pamanturi straine, parca nemaivoind sa stie nici de fratii, nici de taica-sau, incheind socotelile cu viata cumva uitat, nemaitrebuind sa dea socoteala nimanui. Nila, urmeaza de fapt destinul tatalui pana la un punct prin nehotararea de a-i urma lui Achim, purtand in el dorinta lui Ilie de a avea o familie unita. Totusi, nu are taria de caracter a tatalui ori inteligenta lui, iar asta il face sa piara ca un fum, mult inaintea lui Ilie.

Ilinca si Achim raman doua necunoscute. Au depasit oare conditia morometiana, urmandu-si destinul propriu? Achim pare a fi prima generatie bucuresteana de silisteni. Vor simti copiii, urmasii lui chemarea sangelui? Va mai exista Ilie in constiinta lor? Ilinca, ramane in preajma lui Ilie pana la sfarsitul sau. Totusi nu o simtim foarte atasata de nici unul de parinti, e mai degraba un respect, o datorie, nu un atasament, cu toate ca e singura care ramane in casa parinteasca. Ce vor face urmasii ei? Vor trage o linie peste trecut sau vor cere sa li se spuna povesti despre cine au fost Ilie si Catrina? Eu cred ca vor dori sa afle. Altfel, ceea ce le va comunica inconstientul familial ii poate zidi ori distruge. Si alegerea poate sa nu fie a lor.

Obscuritate

2011-08-06T05:09:00.000-07:00

Asteptari redefinite cu fiecare povara. Nelipsitii speculanti ai deghizarilor fade. Jovialismul platitudinii.

Solilocvii plaguite

2011-08-04T12:30:00.000-07:00

Sabotandu-ne printre pretexte incovoiate in umbra proprie. Fantasme epilogate in meniri mutilate. Convulsia suficientei.

Despre Mark

2011-08-03T13:05:00.000-07:00

Mark se simtea violentat de cea mai mica urma de durere din ochii animalelor. Nu realiza ca suferinta acestora ii rascolea agonia poverilor vechi si uitate din pruncie, oglinzi opace si mute ale unor vini asumate fara discernamant. Iar noaptea aceea ratacita in abstractia clepsidrelor...

Inefabil

2011-08-01T11:12:00.000-07:00

Oboseala macina acut pana si spectrul inertiei. Intrebarile devin fantome. Ne jucam de-a viata amagindu-ne ca nu cunoastem regulile jocului.

Dogmatism oniric

2011-07-29T10:45:00.000-07:00

Axiome in stare de ebrietate. Stridenta ingaduitoare a revenirilor. Amuleta fara leac.

Plagiat diurn

2011-07-27T10:59:00.000-07:00

Excesul amintirilor mistuite in ispite garbove ori deceptii mustind de noi inceputuri. Camuflaj necesar arcuit peste duplicitatea cotidiana. Diformitate indispensabila.

Incertitudini injumatatite

2011-07-26T11:52:00.000-07:00

Obosita si departe, cobilita destinului scotoceste agale eternitatea dintr-o clepsidra. E vremea cand tristetea se dezleaga de miracolele nenuntite si cand raspantiile te intampina doar vaduvite de drumuri.

Poteci

2011-07-09T10:39:00.000-07:00

Trivialitate condensata insinuindu-se in mreaja patetica a neputintei. Somnolenta fecunda a indraznelii. Viaducte acoperind vai translate in prapastii ori munti in revers.

Arid

2011-07-03T12:08:00.000-07:00

Zboruri sfasiate in latenta onirica a asteptarilor. Uragane insinuindu-se in incertitudinea zefirului. Robustetea dezunirilor.

Geometria neputintei

2011-07-02T10:20:00.000-07:00

Multiciplitatea fragmentara a alegerilor inaccesibile. Asteptari vegetand peste iluzii prolifice. Erata destinului.

Fragment

2011-06-19T03:18:00.000-07:00

Facea in fiecare dimineata un exercitiu de uitare. Pentru urmatoarele zece ore urma sa fie altcineva daca nu voia sa se scranteasca cu totul si daca voia sa-si plateasca facturile. Isi punea masca amabila si zambitoare a angajatului perfect, a sclavului pentru care orice sugestie a sefului e sacra, a colegului darnic si acoperitor. Putea sa treaca prin orele betege doar cu gandul ca zilele acelea nu puteau dura la nesfarsit. La urma urmei, undeva printre destine irupte peste efectul fluturelui, nici unui om nu i se poate cere mai mult decat poate duce. Doar ca masca aceea nesabuita i se lipea tot mai marsav de fata iar duplicitatea in revers ii sfasia muta cioburile ce isi cautau vitraliul in putinele clipe de dinaintea alunecarii ireversibile in apasarea de noapte a cosmarului urmat implacabil de cea de zi a mastii.

Intr-o dimineata...

@Violina - Ai dreptate Violina, probabil tocmai de-aici si farmecul vietii. Cum ar fi o existenta previzibila?

Veghe de imprumut

2011-06-13T11:44:00.000-07:00

Umbrele fotografiilor nu pot fi inramate pentru ca le lipseste trecutul. Paradigma ardenta a primordiului. Orologiu in crepuscul.

Raspuns la comentariul Silviei

2011-06-12T12:58:00.000-07:00

Se intampla ceva cu blogul meu ca nu pot raspunde comentariilor. Asa ca n-am decat sa scriu comentariile ca postari. Domnii/Doamnele cu virusi si spart bloguri please leave me alone.

@ Silvia comment on 1st June 2011:
Multumesc pentru comentariu Silvia, si tu scrii foarte interesant. Apropo de francezi si de mesaje lapidare ma duci cu gandul la Celine si la cateva fraze din 'Calatorie la capatul noptii' care parca ti se infig in neuroni, de pilda cum isi incepe cartea (daca-mi aduc bine aminte): 'Este folositor a calatori. Asta iti stimuleaza imaginatia. Restul e oboseala si deceptie'. Te mai astept cu drag si cu alte comentarii.

Amurg

2011-06-12T12:02:00.000-07:00

Atunci cand timpul
cicatrizeaza ranile
ca si cum
le-ar face
sa supureze
Si cand uitarile
revarsa resentimente
in locul
iertarilor
Ma intreb
daca
lacrima ta
inseamna
deznadejde sau
speranta.

@ Violina. Cata dreptate ai Violina, lacrima e traire, iar trairea e la randu-i lacrima; de deznadejde ori de fericire cu toate nuantele dintre ele.

Refren amar

2011-06-01T10:53:00.000-07:00

Duplicitate incremenita in neputinta sfaramand destine. Potential nimicit in sclavia saraciei si a bolii. Taina pustiita.

Cant vesperal

2011-05-28T12:42:00.000-07:00

Decorul abuziv al gingasiei clandestine depanand neincetat contrabanda fatisa a sperantelor. Iarmaroc in cumpana. Apus anulat.

Clinchet tainuit

2011-04-25T04:39:00.000-07:00

Singuratate risipita in tipatul nevoilor primare. Eresuri incorporate in destine livresti incendiind bibliotecile. Amagiri rasfrante in taceri.

Armonie ciobita

2011-03-07T04:03:00.000-08:00

Imbratisand adierile sangerii ale minutelor intepenite peste bolta vetusta a timpului. Iertari atipite in pulberea ragazurilor dintre depresii si anxietati. Chemari insumandu-si raspunsurile.

De ce scriem?

2011-02-13T09:05:00.000-08:00

Cel mai bun raspuns l-am intalnit la un scriitor si traducator contemporan: 'D' aia'. Adica a scrie e cel mai firesc lucru, produs by default, in timp ce explicatiile de orice fel nu-si mai au rostul.

Cand ma gandesc totusi la Kafka, implorandu-si editorul sa-i distruga creatiile, ori la Gogol care si le-a ars el insusi...Nu scriem chiar d' aia ci pentru a lasa eternitatii vapaia ce nu poate fi stinsa de neputintele si invidiile cotidiene.

...Stinsa totusi mult prea adesea.

Un alt autor contemporan spunea ca a inceput sa scrie cu alta pofta atunci cand noua generatie de critici a inceput sa-i maguleasca opera. Care va sa zica nu e de ajuns sa simti ca nu poti altfel, ca scriitura iti e adevaratul destin, mai trebuie sa fii si confirmat de altii, daca s-ar putea de specialistii in domeniu. Oare am fi avut un Eminescu daca n-am fi avut un Maiorescu?

Dar pe de alta parte oare am fi avut un Preda daca n-am fi avut un Crainic?

Amintiri anulate

2011-02-12T11:31:00.000-08:00

Inflorescenta vesperala a iubirilor neimpartasite. Gustul geometric al iasomiei si al cenusii. Romantism desablonat.

Legenda dezorientata

2011-01-15T07:57:00.000-08:00

Seri cuibarindu-se credule in pungi de plastic cu frizura ravasita pe sub crampeie mistice atipite in lava proprie. Plecari ruinate in reveniri. Unicitati fisurate.

Asteptare

2010-12-25T11:39:00.000-08:00

Destin stingher furisat sub resemnarea fotografiilor ingalbenite si a epistolelor vestejite. Tacerea crispata a gandurilor nemarturisite. Catarg betegit de nisipuri.

Craciun Fericit tuturor!

2010-12-24T10:50:00.003-08:00

Cartile dupa potop

2010-12-18T11:42:00.000-08:00

Serban Tomsa, cel din urma strajer al bibliotecilor, revine in forta in peisajul literar romanesc daruindu-ne 'Ghetarul', roman inedit, imbinand realismul magic cu absurdul in inconfundabilul stil tomscian cu care autorul ne-a incantat deja in 'Biblioteca lui Noe' si 'Maimute in haremul noptii'.

Nu ma voi opri aici asupra valorii estetice a romanului, intucat au facut-o deja nume sonore ale criticii literare/literaturii, ci asupra laturii terapeutice a acestuia. 'Ghetarul' este un travaliul curativ caruia Tom i se supune cand sfios, cand cutezator si la capatul caruia paseste fericit. Asa cum in basme eroii depasesc obstacole insurmontabile si traiesc fericiti pana la adanci batraneti si poate ca or mai trai si astazi.

Tom nu este un privilegiat al sortii. El a invatat de foarte timpuriu de la maica-sa ca e firesc sa fii rejectat si de la taica-sau ca e firesc sa te ratezi; iar lectiile invatate de timpuriu nu se uita, ele se introiecteaza, izvorand autoprofetii materializate in scenarii de viata unde invatatura se aplica meticulos.

V., Gonzales, doctorii fara inima sunt prilejuri care ii redeschid adanc ranile lui Tom. Emilia si Samuraiul sunt ocazii care le cicatrizeaza. Iar Tom penduleaza o buna bucata de vreme intre neputinta de a-i infrunta pe primii si despartirile nedrepte de ceilalti. Intre timp, rataceste in relatii neutre care macar ii mangaie spiritul - personajele interesante de la poalele ghetarului.

Scena din final apare intr-un registru psihic total diferit de restul romanului iar faptul ca se iveste parca de nicaieri ma duce cu gandul ca ranile inca supureaza in realitate. Tom, ascunzandu-si cu sfiala durerea, pare ca ne sopteste ca vindecarea nu poate avea loc decat in plan imaginativ. Oare e Tom constient cate Emilii si cati Samurai inca nu a cunoscut?

Umbre in balanta

2010-12-09T12:19:00.000-08:00

Crampeie de moralitate atipite in spectrul reversului propriu. Anesteziati uitarilor de circumstanta. Hotar in cumpana.

Regret sterp

2010-12-05T09:27:00.000-08:00

Mireasma departarilor neintamplate isi sadeste taina peste incrancenarea atavica a orgoliilor ingenunchiate. Ecouri ale destinelor decadente se mai aud din adancul stramb al genunilor. Scantei inghetate.

Portativ androgin

2010-12-04T10:30:00.000-08:00

Diminetile isi clocesc ambitiile vesperale in urnele glaciale ale fiintarii intru reeditarea istoriei pasarii Phoenix. Revelatia carpita a intermezzo-urilor insomniace. Avaritie izbavitoare.

'Nimic nu este nou sub soare'

2010-11-28T06:03:00.000-08:00

...Doar amaraciunea se amplifica peste timp...Oare de ce mi se pare ca 'Metamorfoza' lui Kafka aduce atat de mult cu 'Nasul' lui Gogol?! Si totusi cum se face ca 'Metamorfoza', atat de tragica in profunzimea ei, isi are radacinile in profunzimea de natura satirica a 'Nasul'-ui? Oare pe parcursul a cateva generatii lumea a uitat ce inseamna bucuria? Ori a uitat sa traiasca frumos si sa faca haz de necaz?

Hotar launtric

2010-11-25T10:59:00.000-08:00

Clepsidra sfasiata peste precaritatea ireversibilitatilor florale. Onirism cadaveric insinuandu-se in noptile cu aroma de cenusa vulcanica. Desantare mitica.

Autenticitate

2010-11-21T05:53:00.000-08:00

Ce dor covarsitor iti este de cel care ai fi putut sa fii...Ce parjolitoare nevoie are copilasul din tine sa stie ca intr-o zi... Daruieste-i intreaga grija de care are nevoie...

Inocenta trivialitatii

2010-11-20T09:47:00.000-08:00

Vifor de lut adulmecand tribulatiile crampeielor de viata fractionate la absurd - olfactia toamnei muribunde. Rascolit de ireversibilitatea neintamplarilor. Mistuire neasumata.

Despre oameni...

2010-11-07T01:57:00.000-07:00

Dupa cum spunea Lucia Verona, biografiile ar trebui interzise. Cine isi mai aduce aminte de compromisurile pe care le-au facut Goga, Sadoveanu sau Preda? Cine si-l mai aminteste pe marele Nichita cazut din genialitatea poeziei in ieftinatatea metaforei 'sa se auda cum sfaraie hartia sub strung'? Cine il obliga sa-si puna talentul in slujba clasei rosii intr-o vreme cand paranoia lui C. era inca in frau? Sa fi avut (ne)sansa sa-si fi asumat timpul in care a continuat sa traiasca Paunescu, oare ce fel de Nichita am fi avut? Poate unul insotit de o ciroza hepatica ca o consecinta a alcolismului, survenit la randu-i ca o consecinta a neimplinirilor de tot felul...Poate altul...

Suntem oameni, iar prin definitie suntem complexi si vulnerabili. Demnitatea unora poate depasi limitele umane, de pilda Noica ii compatimea pe schingiuitorii sai... Altii mor intru credinta lor de orice sorginte ar fi ea, dincolo de orice instinct de conservare. Majoritea dintre noi facem compromisuri ingenunchiati de 'teroarea istoriei'.

Ma impresioneaza puritatea ficei celei mici a lui Paunescu si cum a preluat de la taica-sau doar inocenta, nu si compromisurile. Si cata nevoie ar mai fi avut de tata...

Adrian Paunescu - 'Repetabila Povara'

2010-11-06T03:04:00.001-07:00

'Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns.'

Adrian Paunescu - 'Nimeni nu e singur pe pamant'

2010-11-06T02:58:00.000-07:00

'Nimeni nu e singur pe pamant,
Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.

Singur stai in casa si gandesti
Ca esti singur fara mantuire,
Dar in pragul casei parintesti
Se aude-un greierat subtire.

O scrisoare-ti fosneste-n maini,
Un postas la usa ta mai bate,
Latra-n departare niste caini,
N-ai sa mai cunosti singuratate.

Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapa,
Cand in plinsa sete, cineva
Iti aduce un pahar cu apa.

Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher

Nimeni nu e singur pan' la capat.'

Adrian Paunescu - 'Si totusi vine toamna'

2010-11-06T02:55:00.001-07:00

'E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.

Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.'

'Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,'...

2010-11-05T15:04:00.000-07:00

Nu l-am cunoscut pe Paunescu...Nu l-am intalnit si nu i-am rostit vreodata cu adevarat numele...Sunt insa atat de vinovat de iubire...

Dinu Sararu spune ca a devenit scriitor datorita lui Paunescu si ne vorbeste despre generozitatea lui coplesitoare. La o scara mai mica, istoria blogului meu incepe cu dragostea pe care i-o port Poetului. Tardiv... mi-as fi dorit atat de mult sa-i marturisesc lui Adrian ca am devenit poet datorita lui...

Am remarcat nu de mult ca are un blog, din pacate nu mi-am facut timp sa-l vizitez mai des, am intrat in graba doar de doua - trei ori, nelasand comentarii, ce rost ar mai avea acum... Necitind ziarele decat foarte rar, n-am stiut nici macar ca e bolnav, ca sufera, ca se stinge...

Adrian nu a scris din varful condeiului, el a ars cu fiecare vers asezat pe hartie...

In spatele suferintei cardiace profunde, pot simti sirul de pierderi ce i s-au perindat prin viata. Si-a pierdut puterea, respectul, prietenii...Si e un drum atat de scurt de la frustrarea reprimata la stopul cardiac...

'Si totusi vine toamna'...

'Nimeni nu e singur pe pamant'

'Copacii fara padure'

'Antiprimavara'

'Spune-mi ceva'

'Ochii albastri ai lui Dumnezeu'

'Totusi iubirea'

'Colindul gutuii din geam'

'Durere femeiasca'

'Iertarile'

'Criza in intuneric'

Adrian, imi doresc atat de mult sa pot da timpul inapoi macar cu cateva zile. Imi doresc atat de mult sa-ti fi vorbit si sa-ti fi putut vindeca ranile ce-ti sangerau atat de adanc! Macar sa-ti fi spus la revedere!

Dumnezeu sa te odihneasca si sa te aiba in paza!

Misiva nuda

2010-11-01T13:25:00.000-07:00

Clepsidra sparta peste superficialitatea corabierilor. Portative mistuite in jarul nesfarsit al prapastiilor. Speranta agonizand.

Retorism clandestin

2010-10-30T10:53:00.000-07:00

Mirosul de feerie si cenusa al fotografiilor - masochismul amintirilor inlacrimate. Cetati reintrupate in fantasme citadine. Zbor androgin.

Evocare fastacita

2010-10-18T12:45:00.000-07:00

Trei dovlecei nasarambi calatoreau catre apus in cautarea unui pripas de izbeliste. Stazile cauciucate aveau forma de para si fond de masline grecesti. Serile polare se fandoseau intr-un alunis care se zgaia la marul flamand ce incercuise ulucile de sub ungia de la degetul mic a unui halabau.

Erata ostila

2010-10-16T01:27:00.000-07:00

Mirarile perpendiculare se aduna catre amiaza in buchete unde florile sunt erori ale tulpinilor. Milimetrica inutila a rationamentelor isi reinventeaza dreptul de a exista doar in zilele neguroase cand toamna reinvata sa moara. E timpul cand sperantele sunt indreptatite sa priveasca cenusa in ochi.

Vieti la second-hand

2010-10-09T11:33:00.000-07:00

Intr-o lume a materialitatii crase, in care s-o spunem pe sleau - banii sunt suprema valoare - suntem panditi la tot pasul de bestialitatea necrutatoare a depresiei si anxietatatii. Pentru a avea un acoperis deasupra capului intri in categoria datorilor vanduti pe viata la mana nesatula a bancherilor. Pentru a-ti putea plati facturile mergi la o slujba pe care o urasti mai mult cu fiecare zi dar pe care ti-e tot mai teama ca o vei pierde, doara somajul e la ordine zilei in recesiune. Cand un sef imbecil, care nu pierde prilejul de a te umili temeinic se adauga peisajului, imaginea de sine se mutileaza fara speranta iar sensul tau in lume isi pierde intelesul. Mergi mai departe doar cu gandul flamand ca poate dupa miezul noptii, cand stelele isi urmeaza adevaratul destin, un vis iti va odihni mintea pentru a putea infrunta o noua zi.

Popasuri viciate

2010-10-01T12:21:00.000-07:00

Destine incovoiate in spectrul supravietuirilor fractionate. Vieti irosite pentru un pumn de monezi. Dueluri ponosite.

Amintirea desertului

2010-09-27T11:48:00.000-07:00

Alaiuri anorexice de taceri macinandu-ne temeinic febrilitatea sterila a gandurilor nemarturisite. Ploi rascolind paradoxul secetei din noi. Semiotica arida.

2010-09-17T09:42:00.000-07:00

Oare de ce Bulgakov nu a mers si pe taramul opus umanizarii, acela al animalizarii. Filip Filipovici ar fi putut transplanta glanda pituitara a unui leu intr-o persoana insetata de putere, aceea a unui sobolan intr-una obsedata sexual, aceea a unui cal intr-una insetata de libertate si tot asa... Ar fi interesanta continuarea combinatiilor si a povestirii.

Mit pasager

2010-09-06T10:48:00.000-07:00

Clinchetul peisajului cu pene se strecoara printre talazurile atipite doar in diminetile cu miresme de chihlimbar. Trecem nestiuti si nenumiti printre felinare cu umbre amnezice. Alegorii demoralizate ne iscodesc gandurile.

Pe urmele Crailor

2010-09-05T04:02:00.000-07:00

'Craii de curtea veche' isi astepta cam de multisor vremea la recitit. Atunci cand l-am citit pentru prima oara am ramas cu o impresie foarte placuta, dar il uitasem in intregime, asa ca l-am citit acum oarecum inocentat de vreo lectura anterioara; totusi asemeni lui Proust savurandu-si madlena.

M-a incantat la inceput mireasma basmelor populare insinuandu-si prezenta celor trei nelipsiti feciori imparatesti, intrupati de data asta in craii Curtii Vechi. Mi s-a parut apoi prea simplista divizarea eului povestitorului in spirit - Pasadia, suflet - Pantazi si umbra - Pirgu, primii doi - lumini angelice, cel din urma - cadere demonica. Continuarea lecturii avea totusi sa-mi zugraveasca nuantari nesperate pana spre final.

Carturaria faustica, stavilita adesea de nevoia compensarii, intoarcerii la natura - plecarile la munte, revenire de fapt catre sine insusi, este singura disparuta inaintea sfarsitului romanului, ducandu-ma cu gandul la zadarnicia acumularilor livresti, la Cioran, marele stilist de limba franceza care spre sfarsitul vietii nu mai putea vorbi decat romaneste, inca doar graiul sibian pe care nu-l mai vorbise din copilarie...

Pe urma, compozitia cromatica a sufletului, caruia autorul ii ramane fidel (cu nuante desigur...) pana in ultima propozitie a romanului - vezi scena din vagonul restaurant cu Pantazi - este atat de complexa... Bogatiile lui Pantazi sunt de fapt transpunerea in material a averilor lui psihice, metafora bogatiei sufletesti a autorului insusi. Si totusi frumusetea sufleteasca construita pe furtul averii lui unchi-sau...isi mai poate oare conserva stralucirea?! Acesta este poate motivul pentru care desi romancierul ramane cu Pantazi pana in ultimul moment e ca si cum nu ar mai exista de fapt. Si totusi deprivarea mostenitorilor adevarati ai lui unchi-sau, poate simboliza de fapt ca prin mostenirea trasaturilor acestuia autorul se dezleaga de o succesiune ereditara mai directa, aceea a tatalui sau.

Lecturand pasajele despre Pirgu, am avut adesea impresia ca citesc despre Zite, Vete, Trahanachi si Catavenci. Ma intreb daca nu cumva Mateiu a trait atat de profund in umbra lui Ion Luca incat imaginea tatalui a fost interiorizata doar in partea de umbra. Sunt incurajat sa cred totusi ca nu-i asa pentru ca spre final, probabil abea dupa stingerea lui Pasadia, Pirgu progreseaza surprinzator, asigurandu-si un respectabil loc in societate. Asta ma duce cu gandul la cat de mult ne criticam parintii cand incercam sa ne regasim pe noi insine, gasindu-i inecvati si evitand sa fim vazuti impreuna; dupa care o data cu trecerea timpului cand incepem sa semanam tot mai mult cu ei, cand reeditam greselile pe care ei le-au facut cu noi, cu copii nostri; incepem sa-i reincorporam, ni se face dor de ei de timpul pe care nu l-am petrecut impreuna din vanitatea noastra nesfarsita. La finalul lecturii nu ma pot opri sa nu ma intreb de ce Mateiu n-a mai asezat pe hartie alte splendori...S-a produs oare vindecarea oedipiana prea devreme?!

Arboristica nedeslusita

2010-08-29T05:18:00.000-07:00

Amiezi multiplicandu-se termic in halucinatiile regnului vegetal. Ecarisajul ramurilor preschimbate in pervaze. Cotloane fara umbra.

Tapaj chibzuit

2010-08-28T13:00:00.000-07:00

Glisand printre eufemismele ce-si camufleaza vexatiile sub celalalt idiom al vrajbei. Nerostite, necuvantate, nespuse eternitati divizibile la absurd. Patimi rationate.

Vocabule in detenta

2010-08-22T04:11:00.000-07:00

Trandafirii inocentati de mugurii atipiti intru alte trei anotimpuri. Penduland intre doricul si barocul existentei printre ineptiile alteritatii din contratimp. Imprecatii ostoitoare.

Himere negustorite

2010-08-19T12:00:00.000-07:00

Silogismelor catranite au inceput sa le creasca pene intre a doua si a treia judecata. Arborigenii isi fixeaza hamacele intre obsesia onirica de stepa si cumpana rasturnata a vremilor. Nuantele de albastru se impletesc printre tentative esuate de a tamadui memoria bolnava a pervazurilor.

Seductia sincopei

2010-08-10T13:02:00.000-07:00

Neputinta desprimavarata a pasilor siderati peste metabolismul apusurilor. Exaltarea taciturna a povetelor mecanizate. Catete obtuzandu-si vocatia. Clinchet turcuaz.

Intre obligativitatea dedalurilor si meandrele impuse

2010-08-09T14:28:00.000-07:00

Construit printr-o sedimentare complexa, penduland intre planul mitic si realismul crunt, intre clasic si modern, intre marile, incontrolabilele forte care constrang intrarea in labirint - dragostea si moartea, intre chicoteala jucausa si brutalitatea sortii, romanul Luciei Verona ne arata o alternativa fascinanta a 'let's see how it's done', adica mai pe romaneste: haideti sa vedem cum se scrie literatura.

Dupa cum spunea un scriitor francez (poate Lucia sa ma ajute sa-mi amintesc numele, ca doara cu siguranta l-a citit in original), pagina alba pe care nu s-a asezat inca nici o scriitura este cea mai fascinanta. Parafrazand acum, voi spune ca iscusinta autoarei consta tocmai in a sti exact unde sa lase paginile goale, unde sa lase imaginatia cititorului sa vibreze, unde sa-l lase pe acesta sa continue povestirea. Si ce poate fi mai implinitor pentru un scriitor/o scriitoare decat multiplicarea cartii sale in fantezile lectorilor sai.

Asa cum autoarea dialogheaza adesea cu Don Juan, mi-am permis la randu-mi sa dialoghez cu dansa pe parcursul lecturarii, cu acea Lucia virtuala, perfecta, aparand de prin paragrafe atunci cand ma asteptam mai putin; sau mai mult. M-a captivat la inceput prin diversitatea labirintica, prin vartejul posibilitatilor dedalice, mai la urma prin imbinarea indrumarii protectoare cu revelatiile liberatoare ale solitudinii.

Voi reveni cu siguranta asupra facultatilor labirintice. Deocamdata tema pentru acasa: Oul sau gaina? Cine iese mai agale: tu din labirint sau labirintul din tine?

Preistorie carturareasca

2010-07-29T10:51:00.000-07:00

De o vreme incoace, cartile din biblioteca comunala se deschideau singure la prima pagina. La inceput bibliotecarul crezu ca vreun individ face o gluma proasta sau buna. Totusi, doar ce le inchidea si mergea la birou - asta insemna doar vreo cinci pasi - ca volumele erau din nou deschise. Constata ca daca o carte fusese imprumutata, statea cuminte trei zile dupa care incepea iar sa se zbuciume. Observa de asemenea ca pe locurile goale ale cartilor imprumutate nu se aseza praful, pe cand tomurile ramase erau acoperite in intregime de colb.

De-a v-ati aratatelea

2010-07-28T12:29:00.000-07:00

Muntii si-au dezumflat obrajii prazulii din vecinatatea toamnei. Armurile citadine isi imprastie trecerile printre canibalii pusi pentru doua zile la dieta. Gandurile miros a lupi de stepa.

Impestritand spranceana gandului

2010-07-27T10:58:00.001-07:00

Ce crezi despre serile in care bisnitarii sentimentali isi daruiesc coifurile uitate in efigii? Nu exista dimineti fara atrii. N-am inteles niciodata de ce viata are o forma rotunda sau de ce umbra ta este identica zborului pescarusilor la amiaza.

Pelin literar

2010-07-25T05:27:00.000-07:00

Atunci cand amiezile sunt atat de obtuze in revelatiile lor matinale,
Si cand timpul divide tradarile doar in primaverile bastinasilor
Suntem loviti de firescul barbar al certitudinilor viciate.

Poteci ursuze

2010-07-24T09:59:00.000-07:00

Inca o zi dogmatica
Inmugurita din arsita sangeranda
A acestei veri schizofrenice
Scrijelind bratele cetatilor
Cu iscalituri ofilite
Vegetand
Pe partea locuita a lui Uranus.

Printre uluci

2010-06-20T10:31:00.000-07:00

- Ba Stane!
- Ce e ba Ioane?
- Ia fa-te ma 'ncoa.
- Unde ma?
- Acilea ma, la gard.
- Stai ma nitel ca ascut coasa asta.
- Hai ba, ca am ceva sa-ti spui.
- Zi ma.
- Auzisi de astia ai lu' Parloaga?
- Ce sa auz ba?
- Cum ce sa auzi ma, ca stie tot satu'. Imi zise si mie ala micu al lu Pasaila. Stia de la ai lu' Cartofeanu. Aia aflasera tocmai de la vara-su din Ploiesti, Costica al lu' Chitimie.
- Pai ce s-a intamplat ma?
- Ai ba, chiar ma superi!

Rasarit crepuscular

2010-06-20T01:43:00.000-07:00

Picurii grei ai ploii isi irosesc umiditatea seculara in baltile ulitelor. Singuratatile analoage ale ochianelor gemene cresc peste naluciri ciuntite.
Ramanem rigizi, impresurati de mirosul din ierbarele premiantilor.

Miracol eronat

2010-06-17T11:02:00.000-07:00

Damnat incompletitudinii noptilor, reusea sa atipeasca doar pe arcusul ultimului sfert al fiecarui ceas. Reverii vetuste straformate in cosmaruri suprarealiste ii torturau retina fragmentata. Efigiile faceau loc mastilor.

'Lost and Forgotten'

2010-05-30T05:57:00.000-07:00

Frunze uscate imbratisand intr-o chemare muta ramurile ce si-au uitat menirea. Jarul Siberiilor nesfarsite parjolind sufletele nepereche. Fara final.

'Algo Pequenito'

2010-05-29T07:04:00.000-07:00

Pasiuni devastand o frunza strivita vegetandu-si ultimele sperante. Sange tasnind din spinii trandafirilor. Rutina apocaliptica.

Maiastra sagetata

2010-05-24T12:25:00.000-07:00

Epopei injumatatite prin mahalale. Ape rasturnate in salcii. Portative anesteziate.

Noe penduland intre desert si biblioteca

2010-05-22T12:48:00.000-07:00

Buimac de insomnia tronand peste dunele infigandu-si taisurile in linia nesigura a orizontului. Salasluind in vecinatatea unui proces neincheiat si a singuratatii seculare. Lacrima si val.

Basoreliefuri credule

2010-05-21T23:01:00.000-07:00

Anotimpurile se muta uneori uneori in basme. Pianele pasesc solemn pe bulevarde in vreme ce oamenii isi oblojesc bemolii. Mecanisme de aparare in sarcofage.

Despre Dar, profesori aroganti si timp necrutator

2010-05-21T09:42:00.000-07:00

Unora ursitoarele uitate prin basmele populare le harazesc arginti, altora rezolvarea ecuatiei lui Fermat, altora intelegerea adanca a relativitatii timpului. Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca daca ti se da un dar nu e de-ajuns. Esti dator sa-l ingrijesti, sa-l dezvolti, sa lupti din rasputeri pentru a-l mentine in viata.

Primele mele incercari literare constiente au avut loc undeva in jurul varstei de noua ani, primele scrieri - in jur de patru-cinci ani. De-atunci am continuat sa scriu cu intermitentele de rigoare. In adolescenta le-am cerut parerea profesorilor mei, ei insisi creatori de literatura, asupra creatiilor mele. Profesorul mi-a taiat-o scurt ca nu asa urmuzian se scrie, scriitura trebuie sa aiba un sens, in vreme ce profesoara, careia ii dadusem unul dintre manuscrisele mele, mi l-a inapoit murdar si necitit dupa cateva saptamani, la insistenta mea. Faptul de a da crezare devalorizarii lor arogante a fost probabil una dintre cele mai mari greseli ale mele.

Mai apoi, ingenunchiat de viata in feluri si chipuri, mi-am confirmat si mai adanc faptul ca profesorii mei detin adevarul. A trebuit sa ajung in situatii extreme in care sa realizez cat de importanta si unica este viata, pentru a-mi da seama ca existenta are un sens, iar acela, desi pierdut de-atatea ori in abisuri adanci, urca atunci cand te astepti mai putin, pe podurile unde darul infloreste.

Din pacate constientizarea acuta a ireversibilitatii timpului ofileste bucuria minunii de a exista a darului; vorba intelepciunii populare: 'daca tineretea ar sti, daca batranetea ar putea'...Astazi inteleg tardiv cat de nedrepti au fost dascalii mei, dar parca te poti lua la tranta cu Mr Cronos?!

Nesanse inodore

2010-05-10T10:43:00.000-07:00

Trandafiri sociopati dezradacinandu-si destinele peste dimineti tagandu-si ancorele sub valul ispitelor dulci-acrisoare. Lumi de ordinul doi fara clasamente atasate la rever. Mistica simfonica.

Carisma amara

2010-05-09T09:25:00.000-07:00

Tumult arid de rasina uscata imprastiat peste irepetabilele puncte cardinale ale ratacitorilor. Locatii mitice ascunse sub destine onirice. Povesti ingenunchiate.

Dragostea ca alternativa la holera

2010-05-08T12:50:00.000-07:00

A iubit-o oare Florentino pe Fermina timp de o jumatate de veac? Ori a iubit mai degraba felul in care pentru o clipa ea l-a facut sa se simta?! Acea farama de eternitate destinata zeilor, pe care nu o poti trai decat o data pe scurtul traseu al existentei si pentru care marturisesti la sfarsit ca viata merita traita...

Elegie clandestina

2010-05-08T10:14:00.000-07:00

Anotimpurile isi strabat eternitatile injumatatite in zig-zaguri insomniace dincolo de jarul stelelor crescand la radacina salciilor. Poeme rasar in umbra pasarii spin. Miopia nu mai are leac.

Miresme anonime

2010-05-03T10:35:00.000-07:00

Remuscarile viaductelor aplecandu-si umbrele peste inocenta vailor. Desertul ud din inima oceanelor. Cetati aproape disparute.

Pentru ca...

2010-04-26T10:10:00.000-07:00

De ce spirala cenusie a norilor poate indupleca cerul sa planga in amurgurile mirosind a flori de liliac?
De ce crivatul sfasie cu pleopele-i nenascute adierile mundane?
De ce mirarile mor langa numere prime?

Imanenta luminoasa

2010-04-25T12:44:00.000-07:00

Atunci cand viata
Ma sodomizeaza
Fara drept la replica
Plang
Atat de amarninc
In tarana
Incat
Pomii din jur
Mantuiti de seceta
Daruiesc
Atatea roade
De parca
A venit
In sfarsit
Decada izbavitoare
Prin livezi.

Sprancene sub gene

2010-04-25T06:25:00.000-07:00

O metafora stinghera s-a intalnit intamplator cu doua jumatati de dictionar. Copacii au inceput sa isi infiga ramurile in linia vaga a orizontului pentru a acoperi gaurile din stratul de ozon. O veverita a prins si dezarmat doua hiene.

Omenesc hotarnic

2010-04-24T11:28:00.000-07:00

Tristetea incolteste in neputinta. Mirarea e radacina fecunda a iubirii. Simfoniile se despletesc in misive dulci-amarui.

Sub veioze bolnave

2010-04-18T09:40:00.000-07:00

Luna infrunzeste din trei in trei peste secerile muntilor. Iubirile de ordin doi si-au pierdut anonimatul in padurea de pini. Splendoare beteaga. Aritmetica poetica.

Oglinzi in taverne

2010-04-15T10:42:00.000-07:00

Dezlantuirea gandurilor biciuite, incendiind tacut rama viselor. Genunchi sprijiniti in taramuri saxone, in mirarea coatelor agatate atlantidic de scoici atipite in perle. Timpi in calimari.

'Unde sunt cei care nu mai sunt?' de Nichifor Crainic

2010-04-11T11:02:00.000-07:00

'Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.'

Cantec de creta

2010-04-10T10:46:00.000-07:00

Logodna mohorata
A salcamilor cu cerul,
Monologuri perpendiculare
Desfacandu-se in unghiuri
Cand obtuze, cand ascutite
Niciodata turcoaz.

Poleiala avida
A fratiei de cruce
Dintre
O epigrama
Si un rondel.

Singuratate varuita,
Pensula amara.