Pentru ca...

De ce spirala cenusie a norilor poate indupleca cerul sa planga in amurgurile mirosind a flori de liliac?
De ce crivatul sfasie cu pleopele-i nenascute adierile mundane?
De ce mirarile mor langa numere prime?

Imanenta luminoasa

Atunci cand viata
Ma sodomizeaza
Fara drept la replica
Plang
Atat de amarninc
In tarana
Incat
Pomii din jur
Mantuiti de seceta
Daruiesc
Atatea roade
De parca
A venit
In sfarsit
Decada izbavitoare
Prin livezi.

Sprancene sub gene

O metafora stinghera s-a intalnit intamplator cu doua jumatati de dictionar. Copacii au inceput sa isi infiga ramurile in linia vaga a orizontului pentru a acoperi gaurile din stratul de ozon. O veverita a prins si dezarmat doua hiene.

Omenesc hotarnic

Tristetea incolteste in neputinta. Mirarea e radacina fecunda a iubirii. Simfoniile se despletesc in misive dulci-amarui.

Sub veioze bolnave

Luna infrunzeste din trei in trei peste secerile muntilor. Iubirile de ordin doi si-au pierdut anonimatul in padurea de pini. Splendoare beteaga. Aritmetica poetica.

Oglinzi in taverne

Dezlantuirea gandurilor biciuite, incendiind tacut rama viselor. Genunchi sprijiniti in taramuri saxone, in mirarea coatelor agatate atlantidic de scoici atipite in perle. Timpi in calimari.

'Unde sunt cei care nu mai sunt?' de Nichifor Crainic

'Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.'

Cantec de creta

Logodna mohorata
A salcamilor cu cerul,
Monologuri perpendiculare
Desfacandu-se in unghiuri
Cand obtuze, cand ascutite
Niciodata turcoaz.

Poleiala avida
A fratiei de cruce
Dintre
O epigrama
Si un rondel.

Singuratate varuita,
Pensula amara.

Zig-zag asuprit

Nisip despietrit de tumultul ceasului alunecand intre flux si reflux. Vifor condamnat mediocritatii brizei. Nimicnicie divizibila.

Pleoape tacand

Trandafirii nu pot fi tristi cata vreme nu sunt incatusati in buchete. Portile maiestre pe unde intra nebunia si iese geniul sunt lacuite in curcubeele de taina ale vietii. Fata Morgana troneaza peste vise citadine.

Sublim impar

Vorbele stancoase ale muribunzilor lumii daltuind trainicia efemera a fecunditatii polenului risipit in ganduri florale. Turnirurile hergheliilor de lacrimi din adancul straveziu al scoicilor intepand talpile inotatorilor sarati. Ardoare nenumita.

In zare

Cenusa regatelor fara nume, risipita in pergamente indescifrabile. Neputinta pietrelor din dunele inghetate ale planetei Uranus. Singuratatea monologurilor bilingve.

Nevazute

Serenade biciuite in viscolul afon al clapelor isi duc existenta macinata in pieptul unui pian dezacordat. Luna, infasurata in mantia aburinda a norilor, adaposteste nalucile misterioase insirate pe linia orizontului. Alaiuri de cuvinte aseaza lauri de maslin pe fruntile poetilor.

Amnezia de zi cu zi

Uitam ca Lumina ne face fericiti. Ne amintim doar ca lipsa ei ne deprima.
Uitam mugurii ce isi raschira existenta sub ochii nostri miopi. Ne amintim doar de desertul mut al secetei.
Uitam bucuria nesfarsita a faptului insusi ca existam. Ne amintim doar de umbra noastra cioplita peste tina.

'Lauda' de Nichifor Crainic

'Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mă scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda.'

'Cantecul potirului' de Nichifor Crainic

'Când holda de seceri tãiatã fu gata
Bunicul si tata
Lãsara o chitã de spice 'n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele'n soare sclipeau mãtãsos
Sã-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semãna cu arama,
Bunica si mama
Scotând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcã moaste cinstite si lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Pãrea cã e fata lui Domnu Cristos.

Si iatã potirul la gurã te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfã pe Cruce,
Hrãneste-mã carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.

Din curpenul vitei ce'nfãsurã crama,
Bunica si mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grãirã, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamã vãrsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de cãlcâie jucând nestemate,
Ce lasa ca rana siroaie'nspumate,
-Copile, grãirã, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iatã potirul la gurã te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfã pe Cruce,
Adapã-mã, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri mãnoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-Te'n vie si vezi-Te'n grâne
Si sângerã'n struguri si frânge-Te'n pâne.
Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, viata de-apururi a neamului meu. '

(Inchisoarea Aiud)

Multiplicare la absurd

Citeam undeva ca oamenii sunt impartiti in trei categorii: oameni, oameni si oameni. N-as spune totusi ca un om incape rigid doar intr-una dintre categoriile mentionate. As spune ca este mai degraba o combinatie a celor trei.